Badantă moartă în Italia sub ochii unei prietene care o fotografia. Violeta a căzut de pe un pod

O îngrijitoare moldoveancă în vârstă de 49 de ani a murit la Valdagno, în provincia Vicenza (Veneto), după ce a căzut de pe un pod în timp ce prietena ei se pregătea să-i facă o fotografie, informează Corriere della Sera.

Ceea ce trebuia să fie o după-amiază fără griji, de relaxare și odihnă, s-a transformat într-o tragedie pentru Violeta Melniciuc.

Era în jurul orei 17:15 de duminică, 23 octombrie, când în timp ce se plimba cu o prietenă s-a oprit pe podul Ponte della Libertà, de pe via Vittorio Emanuele Marzotto, pentru a-și face o fotografie.

A încercat să se urce pe balustrada podului, dar a alunecat și a căzut în gol, sub ochii îngroziți ai prietenei sale care se pregătea să o fotografieze.

După un zbor de 7-8 metri, impactul cu albia râului Agno, secat de apă în această perioadă, a fost unul deosebit de violent și i-a provocat femeii răni fatale. Puținii centimetri de apă nu au reușit să atenueze căderea trupului și Violeta a murit pe loc.Recuperarea cadavrului a fost efectuată de pompierii sosiți cu o autospecială, cu scară, care au coborât în albia râului pentru a ajunge la corpul neînsuflețit. Personalul sanitar sosit la locul incidentului nu a putut decât să constate decesul îngrijitoarei.

Imaginile camerelor de supraveghere din zonă sunt examinate de anchetatori pentru a putea fi confirmată varianta prietenei care a povestit cum s-a întâmplat faptele. Procurorul va trebuie încă să decidă dacă efectuează cercetări suplimentare asupra cadavrului sau îl pune la dispoziția membrilor familiei pentru funeralii.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri