O femeie de 55 de ani din Bârlad, aflată pe lista “Most Wanted” a Interpol, a dispărut din Italia, unde lucra ca îngrijitoare.
Liliana Victoria Sandu, aflată pe lista Interpol, fusese condamnată în România la 7 ani de închisoare, a relatat publicația italiană Il Messaggero citată de Pro-TV. Ea ar fi luat credite de la mai multe bănci din ţara noastră folosind acte false.
Căutată în baza unui mandat european, femeia lucra, din 2013, ca badanta în Italia, în localitatea Cadore din provincia Belluno, localnicii nebănuind cu cine au de a face.
Descoperită de oamenii legii, ea urma să fie extrădată, dar a făcut recurs iar în aşteptarea unei decizii, a fost plasată în arrest la domiciliu. Înainte de audieri, însă, românca a dispărut, se pare cu ajutorul unui carabinier care a sunat-o ca să o avertizeze.
Sandu ar fi trebuit să apară vineri 8 februarie în faţa tribunalului din Belluno, dar nu s-a prezentat. Din acest motiv, procesul a fost amânat pentru un an.