Bătrân bolnav de cancer, lăsat de rude să moară de frig. Malnutriţia severă i-a grăbit gălăţeanului sfârşitul cumplit

Moartea unui bărbat în vârstă de 67 de ani din localitatea gălăţeană Vânători provoacă controverse majore legate de responsabilitatea rudelor faţă de situaţia persoanelor aflate în dificultate din motive medicale a transmis astăzi Adevărul.

Decesul s-a produs pe 20 februarie 2018, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Galaţi, acolo unde bărbatul fusese adus cu o zi înainte după ce un echipaj de Ambulanţă îl preluase în stare gravă de la domiciliu.

Potrivit medicilor, bărbatul fusese găsit în comă, cu hipotermie severă (casa în care acesta locuia era neîncălzită), acesta fiind şi cauza care i-a provocat moartea, pe fondul unei afecţiuni cronice. Mai pe înţelesul tuturor, omul suferea de cancer şi a fost lăsat de rude să moară de frig, în casă.

Necropsia făcută la Serviciul de Medicină Legală Galaţi a scos la iveală faptul că sistemul imunitar al victimei era în colaps, însă şi că bărbatul suferise şi de malnutriţie. Mai exact, nu mâncase de câteva zile, ceea ce a agravat simptomele bolii şi a facilitat instalarea hipotermiei.

Deocamdată nicio autoritate a statului nu s-a sesizat deşi, potrivit articolului 203 din Noul Cod Penal, ar avea obligaţia să o facă.

Iată textul amintitei prevederi penale: „ Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate. (1) Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, integritate corporală sau sănătate este în pericol şi nu are putinţa de a se salva se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.

Al cincilea caz de acest gen din 2018

Din păcate, acest caz nu este singular în judeţul Galaţi. De la începutul anului 2018, în judeţ au mai fost încă patru cazuri similare, care în esenţă ar putea atrage răspunderea penală a rudelor decedaţilor. Un bătrân de 83 de ani, abandonat de rude, a fost găsit  decedat în  comuna Corod, marţi, 13 februarie, într-o casă  părăsită. În urma autopsiei făcută  de Serviciul de Medicină Legală  şi transmis  Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, cauza decesul a fost hipotermia.

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

0FansLike
3,097FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri