Bonus de 200 de euro în Italia, termenul de depunere a cererilor pentru lucrătorii casnici și cei sezonieri

Bonusul de 200 de euro prevăzut de Decretul „Aiuti” va fi plătit automat în luna iulie salariaților și pensionarilor, precum și beneficiarilor Venitului de cetățenie; lucrătorii casnici pot însă depune cererea până la data de 30 septembrie, iar pentru lucrătorii sezonieri termenul este 31 octombrie.

Circulara numărul 73 publicată de INPS pe data de 24 iunie a adus unele modificări în ceea ce privește acordarea acestui ajutor din partea statului.

Conform art. 32, alineat 8, prestația este recunoscută și lucrătorilor casnici cu un contract de muncă înregistrat la INPS. Aceștia pot face cererea pentru bonusul de 200 de euro până la 30.09.2022.

Lucrătorii casnici, printre care se numără îngrijitoarele, menajerele, bonele și alte categorii de personal, trebuie să îndeplinească anumite condiții: să nu rezulte că au avut un venit mai mare de 35.000 de euro în anul 2021, să fi avut unul sau mai multe contracte de muncă înregistrate înainte de 18 mai 2022, să nu primească pensie sau Venit de cetățenie și să nu mai fie angajați în altă activitate decât cea de muncă domestică.

Cererile se pot depune la birourile CAF (Centre de Asistență Fiscală) sau prin cerere scrisă la angajator (autocertificazione), prin care declară că nu sunt titulari de prestații prevăzute în articolul 32 din DL.

Banii vor fi primiți de lucrătorii casnici și de cei sezonieri în contul IBAN indicat în momentul depunerii cererii și în numerar la Oficiile poștale.

IBAN-ul comunicat trebuie să fie asociat unui cont pe numele celui care solicită bonusul. De menționat că înainte de orice emitere a sumei datorate se va verifica corespondența dintre beneficiarul indemnizației și titularul contului asociat IBAN-ului comunicat.

Articolul 32, alin.13, din decretul-lege nr. 50/2022, prevede de asemenea recunoașterea unei indemnizații unice în cuantum de 200 de euro în favoarea lucrătorilor cu contract sezonier, cu durată determinată și intermitent, dacă nu au obținut venituri mai mari de 35.000 de euro în anul 2021.

În scopul accesării indemnizației unice, lucrătorii menționați mai sus trebuie să fi efectuat, în anul 2021, cel puțin 50 de zile de muncă efectivă în contextul unuia sau mai multor raporturi de muncă sezoniere și/sau pe durată determinată și/sau tip intermitent.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri