Brexit: Guvernul britanic va prezenta joi proiectul de lege pentru activarea Articolului 50

Guvernul britanic va prezenta joi, 25 ianuarie, proiectul legislativ prin care va solicita aprobarea parlamentului pentru lansarea negocierilor formale de ieșire din Uniunea Europeană, a anunțat purtătoarea de cuvânt a premierului britanic Theresa May, relatează Reuters citată de Agerpres.

De ce este obligatorie prezentarea proiectului pentru BREXIT parlamentului britanic

Prezentarea proiectului a devenit obligatorie după ce Curtea Supremă din Marea Britanie a decis marți că premierul britanic trebuie să dispună de un vot al parlamentului înainte de a activa Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona.

Ministrul pentru Brexit, David Davis, a promis că legislația va fi “cel mai simplu proiect de lege posibil”.

“Vom înainta în următoarele zile proiectul de lege pentru a oferi Guvernului puterea legală de a declanșa Articolul 50”, a spus marți David Davis în parlament.

Proiectul de lege “va fi adoptat la timp” pentru a permite activarea Articolului 50 până la sfârșitul lunii martie, așa cum se așteaptă Guvernul, a adăugat Davis, la câteva ore după decizia Curții Supreme de a obliga executivul să consulte și parlamentul.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri