Camion românesc confiscat în Italia. Transporta peste jumătate de tonă de droguri

Un camion românesc care transporta în acte fructe și legume din Spania spre România a fost confiscat de carabinierii italieni care au au descoperit mai bine de jumătate de tonă de hașiș ascunsă în camion.

Alertați de faptul că autovehiculul a făcut un ocol semnificativ ca să ajungă la Roma, în Italia, carabinierii italieni au decis să facă un control amănunțit asupra mărfii care se transporta. Au descoperit astfel, 640 de kilograme de hașiș ascunse printre ceapă. Au fost arestate 3 persoane de naționalitate italiană și română, a relatat publicația italiană Il Quotidiano del Lazio.

Camionul cu numere de înmatriculare românești, plin de legume și fructe, a atras atenția unei patrule de carabinieri care au observat viteza surprinzătoare cu care a intrat în curtea unei companii logistice și de transport din Colleferro, poarta fiind închisă în mare grabă în urma sa.

Carabinierii, împreună cu Garda de Finanțe italiană, au decis, prin urmare, să aprofundeze cazul solicitând șoferului să prezinte documentele de călătorie ale bunurilor transportate. Camionul, plecat din Spania și care se îndrepta spre România, nu ar fi trebuit să se oprească la Roma, iar documentele erau, prin urmare, în neregulă.
Au controlat apoi încărcătura și astfel au descoperit cele 640 kilograme de hașiș împachetate și ascunse printre ceapă.

În cătușe au ajuns șeful italian al depozitului, șoferul român al TIR-ului și complicele acestuia. Au fost arestați și conduși la închisoarea Regina Coeli fiind puși la dispoziția autorității judiciare competente.

Autoritățile italiene presupun că hașișul era destinat pieței de droguri ilegale din Roma.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri