Carantina totală, necesară în Germania dacă numărul infectărilor ajunge la 20.000 pe zi

Președintele Asociației Medicale Mondiale, Frank Ulrich Montgomery, a declarat că în Germania ar putea fi necesară o nouă carantină totală dacă numărul infectărilor ajunge la 20.000 pe zi.

Acesta este de părere că ar trebui să aibă loc închiderea vieții publice în cazul în care lanțurile de infectare nu pot fi urmărite. Acest lucru s-ar întâmpla dacă numărul cazurilor continuă să crească, susține expertul medical.

De asemenea, Montgomery a subliniat că în acest moment carantina la nivel local trebuie aplicată acolo unde există focare, aceasta putând să acționeze ca un întrerupător al lanțului de infectare.

Expertul medical nu crede că un vaccin va ușura situația în viitorul apropiat, deși Organizația Mondială a Sănătății se așteaptă ca la jumătatea anului viitor să poată fi administrat un vaccin eficient. „Va dura doi sau trei ani pentru ca toată populația să fie vaccinată”, a spus Montgomery, pentru că „nu vor exista nici doze suficiente, nici personal suficient pentru a vaccina pe toată lumea simultan”.

Populația va trebui să trăiască cu restricții încă mult timp. „Va trebui să trăim cu virusul și să ne ocupăm de acesta în anii următori: țineți distanța, spălați-vă mâinile, purtați măști”, a spus Montgomery. „Nu vom avea vacanță de vară așa cum ne-am obișnuit nici în 2021”, a adăugat expertul.

Vineri, 23 octombrie, Institutul Robert Koch (RKI) a raportat 11.242 de cazuri noi în 24 de ore, cu 45 mai puține decât joi, când s-a înregistrat cel mai mare număr de noi infecții de la începutul pandemiei.

Lothar Wieler, președintele RKI, a declarat joi că situația din Germania este „extrem de gravă”, în unele regiuni fiind posibil să apară focare incontrolabile.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri