Câți bani făcea manelistul Dani Mocanu în Marea Britanie de pe urma fetelor trimise la produs

Manelistul Dani Mocanu a fost saltat marți, 26 septembrie, de mascați, sub acuzația de proxenetism şi aderare la grup infracţional organizat. Din 2016, Dani Mocanu ar fi fost  „cărăuşul de bani” al grupării de prostituție care acționa în Marea Britanie și Irlanda.

Unele dintre fetele racolate din România pentru a deveni prostituate în Marea Britanie și Irlanda erau folosite de manelist în videoclipuri. Conform surselor citate de postul de televiziune Antena 3, manelistul ar fi primit între 500 și 1000 de lire pe zi de la fiecare prostituată adusă în Marea Britanie.

Tatăl manelistului a declarat pentru DC News: „De dimineață, m-am trezit cu băieții de la poliție, cu mascații, au venit în mod fraudulos să-mi rupă ușa, toată casă. Mi-au deranjat copiii, nepoții. Că vine acolo cu 1000, 2000 de euro, e treaba lui. Cum ia și Guță, Salam, toți lăutarii. E normal nu?”, a declarat tatăl lui Dani Mocanu la stirileKanald.

El neagă toate acuzațiile și spune că dacă ar fi știut că este ceva ilegal în activitatea fiului său s-ar fi dus chiar el la poliție.

Vezi mai jos comunicatul DIICOT:

„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Biroul Teritorial Dâmboviţa  împreună cu  ofiţeri  de poliţie judiciară din cadrul  Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița au efectuat, marți, 26 septembrie 2017, 13 percheziţii domiciliare, dintre care 9 pe raza județului Dâmbovița, 2 în Argeș și 2 în București,  în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani.

   În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2011 și până în prezent a fost inițiat și constituit un grup infracțional organizat, format din 19 suspecţi, care a avut ca scop racolarea şi exploatarea  pe teritoriile României și Marii Britanii a mai multor persoane de sex feminin, obținând importante beneficii materiale din această activitate infracțională.

   S-a reţinut că membrii grupului au determinat şi înlesnit practicarea prostituției prin asigurarea cazării in locuințe închiriate pe teritoriul Marii Britanii  asigurând totodată mijloacele materiale necesare promovării pe site-urile destinate serviciilor sexuale, pentru practicarea prostituției.

   De asemenea, membrii grupului  au  transferat din Marea Britanie în România, atât personal cât și prin societăți de transfer monetar, prin folosirea de persoane interpuse și intermediari, sumele de bani obținute din activitatea infracţională precum și ascunderea provenienței ilicite a banilor, prin cumpărarea de bunuri mobile și imobile.

   Până în prezent, cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost indisponibilizate sumele de  39.850 de lei, 1.000 de euro, 5 autoturisme ,15 telefoane mobile, cartele SIM și mai multe înscrisuri și documente.




   La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Dâmboviţa, vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 13 persoane.

   Urmare a echipei comune de anchetă încheiate între autorităţile judiciare din România şi Marea Britanie, la data de 19.09.2017 poliţia londoneză a efectuat 5 percheziții la 4 bordeluri clandestine şi la o reşedinţă, unde au fost identificate 8 suspecţi şi 6 tinere care practicau prostituția.

   În urma cercetărilor efectuate, cei 8 membri au fost arestaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie la trafic de persoane, conspiraţie la proxenetism (controlul prostituţiei) şi conspiraţie la spălarea banilor.

   Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște şi structurilor de combatere a criminalității organizate Dâmbovița, Ploiești, Pitești, Brașov și Teleorman. „

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri