Câți bani primește lunar un șofer de tir în Spania și Italia. Diferența față de salariul în România

Șoferii de tir din România conduc mii de kilometrii pentru venituri considerabil mai mici decât cele pe care le obțin în aceeași branșă conducătorii din afară.

Diferențele între salariile din România și cele din majoritatea țărilor din Uniunea Europeană (exceptând Bulgaria) sunt uriașe. Acest lucru se aplică evident și în zona șoferilor de tir. Publicația Fanatik a prezentat sâmbătă 30 octombrie ce sume obțin șoferii din Spania și Italia în comparația cu veniturile primite de un român.

Pentru cei care fac curse interne, salariul unui şofer de tir în România este, în medie, de 2.500 de lei net.

Lucrurile se schimbă atunci când vorbim de cei care pleacă în curse internaţionale. În acest caz, salariile pornesc în de la 3.800 de lei pe lună.

Șoferii cu experienţă şi vechime în domeniu pot ajunge să câştige şi 7.000 de lei lunar, conform unui studiu realizat de eJobs, transmite Life.ro. Pe lângă salariile de bază, şoferii de tir mai primesc diurna, dar şi plată suplimentară în funcţie de numărul de curse efectuate sau de kilometri parcurşi.

Pentru cei care fac curse externe, unele companii oferă asigurare medicală și chiar cazare. Viața complicată și riscurile care vin la pachet cu această meserie aduc un câștig generos în țări precum Spania și Italia.

Astfel, sumele se duc către 1.750 de euro pe lună, în Italia. Venitul total pe an ajunge la 21.000 de euro. Este interesant faptul că un șofer fără prea multă experiență poate obține în jur de 1.450 de euro pe lună, conform publicației maurelli.it. În schimb, un șofer cu experiență are un salariu lunar de 2.250 de euro.

Spania stă un pic mai jos față de Italia, atunci când vorbim de salariul mediu pentru un șofer de tir. Conform site-ului es.talent.com, salariul mediu ajunge la 1.421 de euro. Astfel, un tirist din Spania primește aproximativ 17.000 de euro pe an.

Veniturile cele mai mari pot urca spre 1.700 de euro/lună. Castilla-La Mancha este regiunea din Spania unde venitul mediu pentru această meserie este cel mai ridicat.

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri