Caz teribil astăzi. Trei adolescente românce de 13, 14 și 16 ani au încercat să se sinucidă

Trei adolescente cu vârste de 13, 14 şi respectiv 16 ani dintr-o comună prahoveană au ajuns de urgenţă la spital, după ce au înghiţit un medicament recomandat în tratarea bolilor psihice, pe braţele lor fiind descoperite tăieturi superficiale. Una dintre tinere este în comă, iar celelate două, care sunt surori, sunt confuze, dar starea lor este mult mai bună.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova, citați de news.ro. echipajele medicale au intervenit, marţi seară, în comuna Ariceştii Zeletin, pentru a acorda ajutor specializat unor tinere care, conform primelor informaţii, s-ar fi intoxicat cu un medicament recomandat în tratarea bolilor psihice. Este vorba despspre o adolescentă în vârstă de 14 ani şi alte două, cu vârste de 13, respectiv 16 ani, care sunt intoxicate cu medicamente şi au tăieturi superficiale în zona antebraţelor.

Fata de 14 ani este în comă şi a fost dusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde medicii încearcă să îi salveze viaţa. Cele două surori, a căror stare este mai puţin gravă, sunt confuze şi au fost transportate la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti.

Localnicii susţin că cele trei fete ar fi încercat să se sinucidă, însă poliţiştii care cercetează cazul nu au încă o concluzie cu privire la circumstanţele în care cele trei adolescente au ajuns să ia medicamentele respective. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat, pentru AGERPRES, că polițiștii fac verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri