Caz teribil în Botoșani. Tânăr răpit, sechestrat și lăsat fără bani

Amenințări, șantaj, tâlhărie și lipsire de libertate. Sunt doar câteva infracțiunile reținute de polițiști în cazul a cinci persoane care au terorizat un tânăr în contul unei datorii fictive. Cazul a ieșit la iveală marti dimineața, 4 februarie, când polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au descins la șase imobile din Botoșani, Vlăsinești și Blândești, transmite Monitorul de Botosani.

În urma perchezițiilor, trei bărbați și o femeie au fost reținuți, suspecții urmând să fie prezentați mâine în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Operațiunea de amploare s-a desfășurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și a beneficiat de sprijinul de specialitate al Unității Centrale de Analiză a Informațiilor și Direcției de Operațiuni Speciale, ambele din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), disputa ar fi început pe 12 ianuarie a.c., în municipiul Iași, când trei bărbați cu vârste cuprinse între 18 si 34 de ani și două femei, de 25 și respectiv 22 de aniv,prin folosirea de amenințări cu acte de violență, ar fi tăbărât pe un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Trușești, și l-ar fi deposedat de aproximativ 1.100 de lei și 400 de euro.

Ulterior, suspecții l-ar fi obligat pe tânăr să îi însoțească în autoturismul condus de unul dintre bărbați, deplasându-se la un bancomat, de unde tânărul de 19 ani a retras suma de aproximativ 500 de euro, sumă pe care cei cinci și-au însușit-o pe nedrept. Iar lucrurile nu s-au oprit aici întrucât cei cinci atacatori și victima s-au deplasat cu un autoturism din municipiul Iași spre Trușești, iar pe traseu l-ar fi amenintat pe tânăr cu acte de violență, atât împotriva sa cât și a membrilor familiei, invocând o datorie fictivă a tânărului față de aceștia și pretinzându-i suma de 1.000 de euro.

Cazul a ajuns în atenția polițiștilor botoșăneni, iar astăzi anchetatorii au organizat cele șase percheziții domiciliare. „Cu ocazia perchezițiilor, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe mijloace materiale de probă susceptibile că au fost folosite la comiterea faptelor”, a precizat Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore față de cei trei bărbați și tânăra de 25 de ani, aceștia fiind introduși in Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca mâine să fie prezentati instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Precizăm că pe tot parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale stabilite de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.

Pentru că iubim Botoșaniul și botoșănenii vă invităm în grupul de facebook Botoșaniul meu drag. Intră aici.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri