Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat astăzi, la ora 18.00, concluziile evaluării Ministerului Public şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în urma deciziei Curţii Constituţionale potrivit căreia în cazul anchetei privind OUG 13 s-ar fi încălcat legea, după ce s-a întâlnit luni cu procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, iar în 15 martie, cu procurorul general, Augustin Lazăr.
„Am întocmit un raport de evaluare care are un număr de 19 pagini, eventual şi o concluzie. Voi puncta reperele importante. Am solicitat informări de la DNA şi Parchetul General, informări pe are le-am primit complete şi deîndată la timp. Am avut întâlniri punctual cu şefii celor două Parchete. Am văzut că s-au făcut speculaţii cu privire la momentul în care au venit cei doi la aceste întâlniri fiecare au venit la 10-15 minute după ce i-am chemat la discuţii. Vizita ambasadorului SUA a fost o pură coincidenţă, atunci am invitat-o pe doamana Kovesi. Am cerut infomari, am avut întâniri cu cei doi”, a declarat Toader.
Ministrul a adăugat că a făcut evaluarea celor doi şefi de Parchete personal „fără ingerinţe şi fără presiuni”.
„Fără niciun fel de presiune, fără niciun fel de ingerinţă, fără niciun fel de sugestie de la absolut nimeni de Ministerul Justiţiei, străin de mine. Nu am verifcat soluţii din dosare, nici nu ar fi posibil. Este competenţa procurorului. Un lucru trebuie să fie limpede, procurorii şi judecătorii fac parte din autoritatea judecătorească. Procurorii se bucură de stabilitate şi indepedendenţă pe cauză. Judecătorii sunt inamovibili. Independenţa este garantată de CSM”, a mai aratat Toader.
„O concluzie intermediară este următoare: echilibrul a fost restabilit de către CCR prin pronunţarea deciziei, fără alte măsuri extraconstituţionale, să mă exprim astfel. Raportul are o primă parte de legaliate şi constituţionalitate. Are şi o parte de oportunitate”, a mai adăugat Toader.
„Indiscutabil DNA şi-a arogat o competenţă care nu era atribuită. Indiscutabil a exercitat presiuni asupra Guvernului. Şi-a arogat un atribut constituţional pe care nu-l avea”, a explicat Toader.
În concluzia finală a raportului Toader a declarat că nu va propune revocarea lui Kovesi sau a Procurorului General.