Ce a pățit în Italia, o doctoriță româncă care a refuzat să se imunizeze

Trei medici de familie au fost suspendați din serviciu la Aprilia, în regiunea Lazio, pentru că nu s-au vaccinat anti-Covid, așa cum prevăd reglementările legislative emise de autoritățile din această țară. Printre cei trei se numără și Mariana Iulian, medic român și consilier orășenesc în Aprilia, o localitatea cu aproximativ 74.000 de cetățeni.

Doctorița afirmă că nu s-a vaccinat deoarece sănătatea nu i-ar permite acest lucru: „Nu sunt un medic no-vax. Alegerea de a nu mă vaccina este cauzată de starea mea de sănătate. Am luptat mereu împotriva pandemiei”, a declarat Mariana Iulian conform Latina Today.

Localitatea Aprilia a atras atenția autorităților sanitare italiene după creșterea semnificativă a numărului de infecții cu coronavirus care s-a înregistrat în ultimele săptămâni în aceste oraș. Printr-o ordonanță semnată pe 15 noiembrie, primarul Antonio Terra a dispus restabilirea obligativității măștii chiar și în aer liber.

Celălalt subiect fierbinte este însă și cel al vaccinărilor. Aprilia înregistrează o rată a vaccinărilor mai mică decât media pentru regiunea Lazio și ca cea națională. În acest context se încadrează și problema legată de suspendarea de către ASL a trei medici de familie care au refuzat să se vaccineze. Printre aceștia, așa cum precizam mai sus, se numără și consilierul municipal Mariana Iulian care a lămurit decizia sa printr-o scrisoare deschisă.

Medicul român a precizat că nu este  împotriva vaccinării anti-Covid, așa cum au scris unele publicații: „Alegerea de a nu mă supune vaccinării împotriva Covid-19 se datorează în mod fundamental stării mele de sănătate, investighez și fac analize, exact așa cum ar face orice pacient în situații similare cu cea în care mă aflu. Până la suspendare, le-am făcut eu personal vaccinul pacienților mei. Așadar, afirmațiile conform cărora m-aș opune vaccinării în general nu corespund realității.”

Mariana Iulia, medic și consilier român în Aprilia, aduce în discuție și cealaltă problemă delicată, cea a comunității românești: „În ceea ce privește datele despre campania de vaccinare în rândul cetățenilor de naționalitate română, aș dori să precizez că astăzi, comunitatea românească este mai puțin numeroasă decât era înainte și este formată din foarte puțini bătrâni, mulți subiecți de vârstă medie și mai ales tineri și copii care încă nu sunt incluși în programul de vaccinare anti-Covid. Toate acestea explică motivul unui număr aparent mic de vaccinări”.

„Sper ca această atenție mediatică să ajute teritoriul nostru să se concentreze asupra problemelor critice cu care sistemul local de sănătate se confruntă în această perioadă, nu în ultimul rând deficitul de medici generaliști din oraș. Numai cu un sistem sanitar eficient se poate face față unor urgențe precum cea pe care o parcurgem de aproape doi ani. Consider că acesta este un element fundamental, de luat în considerare”, a mai adăugat medicul Mariana Iulian.

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

0FansLike
3,105FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri