Averea lui Mihai Tudose, premierul desemnat. Potrivit ultimei declarații de avere de pe site-ul Camerei Deputaților, Tudose are un apartament în Brăila și două mașini Mercedes, dar și o colecție filatelică evaluată la 30.000 de euro, acesta fiind un colecționar împătimit. De altfel, el precizează în CV că are ca pasiuni șahul, literatura, turismul și filatelia. Cu toate acestea, premierul desemnat nu are nici măcar un cont bancar, potrivit datelor oficiale.
În luna septembrie 2016, Mihai Tudose a vândut un autoturism, pe care a luat 90.000 lei.
Conform celei mai recente declaraţii de avere, Mihai Tudose deţine împreună cu soţia sa un apartament de 97 de metri pătraţi în Brăila, cumpărat în 1996. Deputatul are şi două autoturisme Mercedes, din 2011, respectiv 2015. Are un credit de 5.000 de euro, scadent în 2018. Premierul propus de PSD și acceptat de șeful statului nu are nici terenuri și nici case. Interesant este că în declarația de avere nu apare nici măcar un cont bancar.
La capitolul venituri, vicepreşedintele PSD a trecut indemnizaţia de 8.015 lei de la Parlamentul României, 86.822 salariul ca ministru al Economiei, în timp ce soţia sa a declarat 60.000 lei pentru funcţia de asistent manager la EN Electric Proiect Office SRL Bucureşti.
În declaraţia sa de avere, Tudose menţionează şi contribuţia sa de 20.000 de lei la PSD, pentru campania electorală.
MIhai Tudose este asociat în firma SC 1001 Net România, din Brașov, unde are 7 de părți sociale, care însumează 70 de lei. Este vicepreședinte al PSD la nivel național și vicepreședinte al organizației PSD Brăila.