Ce pedeapsa au primit două badante românce din Italia care au murdărit un bătrân cu fecale pe față

Elena Căliman, în vârstă de 49 de ani și Elena Daniela Cojocariu, în vârstă de 48 de ani, două îngrijitoare de naționalitate română, au fost condamnate în Italia la 450 de ore fiecare de muncă în folosul comunității, după un proces în care au fost acuzate de violență privată, informează Corriere Romagna.

Cele două îngrijitoare românce lucrau în 2019 la Căminul de bătrâni „Villa Cesarea” din Ravenna, unde au maltratat un pensionar în vârstă de 94 de ani, introducându-i cu forţa în gură fecale adunate de pe jos.

Miercuri, 14 decembrie, procesul s-a încheiat cu condamnarea badantelor românce și a proprietarului unității, Paolo Maioli, un bărbat de 65 de ani care va efectua la rândul său 300 de ore de muncă neplătită, în folosul comunității.

Ancheta a scos la iveală că un bătrân pensionar de 94 de ani, care nu se putea hrăni singur, a fost abuzat grav de cele două românce care erau plătite chiar pentru a avea grijă de pensionari.

Poliţiştii au stabilit că bătrânul nu primea la timp mâncare sau uneori chiar deloc, iar totul a culminat la mijlocul lunii mai, când a refuzat să se spele, motiv pentru care cele două femei s-au înfuriat şi l-au târât în baie, unde l-au dezbrăcat cu forţa, iar una dintre îngrijitoare a cules de pe jos fecalele pensionarului şi i le-a băgat în gură, după care i le-a întins pe toată faţa.

Abuzurile grave au fost făcute publice de o altă îngrijitoare, de origine poloneză, care a asistat la scena petrecută în baie şi s-a arătat revoltată şi îngrozită de faptele petrecute. Femeia a povestit totul familiei, după care a anunţat carabinierii și a demisionat de la căminul respectiv.

450 de ore de muncă în folosul comunității au fost prevăzute drept condamnare pentru îngrijitoarea centrului, românca Elena Căliman, asistată de avocata Silvia Brandolini.

Conform cercetărilor coordonate de procurorul adjunct Cristina D’Aniello și conduse de poliția locală și de carabinieri, românca a reacționat la refuzul bătrânului de a fi spălat târându-l la baie și dezbrăcându-l, luând apoi fecalele bătrânului de pe jos, murdărindu-l cu ele pe față și îndesându-i-le în gură.

Aceeași soartă în dosar, dar încă nepusă pe hârtie pentru chestiuni birocratice, o va avea și asistenta medicală Elena Daniela Cojocariu, apărată de avocații Giorgio Lavorato și Lara Piva.

În schimb, îngrijitoarea de 57 de ani de origine ucraineană, Larysa Pshechenko, a primit o pedeapsă pecuniară cu suspendare pentru faptul că a administrat medicamente și a făcut injecții fără a avea o pregătire sanitară în acest sens.

Autoritățile au decis suspendarea autorizației de funcționare a căminului respectiv.