Ce pot face românii din străinătate care au un accident . Sfaturi practice!

Dacă sunteţi cetăţean român şi, fiind în străinătate, ajungeţi să fiţi implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia aţi suferit vătămări corporale sau deteriorarea unor bunuri, este bine să ştiţi următoarele:

  • Anunţaţi imediat autorităţile locale de poliţie;
  • Căutaţi să beneficiaţi de prezenţa şi de declaraţiile unor martori care să ajute la descrierea împrejurărilor în care s-a produs accidentul;
  • Însoţiţi declaraţia făcută la poliţie cu o listă a obiectelor care au fost deteriorate sau distruse;
  • Solicitaţi autorităţilor de poliţie emiterea unui raport (raportul poliţiei vă va fi de folos în cazul în care obiectele deteriorate sau distruse, inclusiv autoturismul erau asigurate);
  • Dacă accidentul a avut urmări uşoare (avarierea autoturismului), notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii de asigurare a acestuia;
  • Fiecare poliţă de asigurare emisă de o societate de asigurare autorizată din România are înscris pe ea un număr de telefon la care se răspunde în regim de permanenţă; apelaţi numărul de telefon înscris pe poliţă şi urmaţi toate îndrumările ce vă sunt adresate;
  • Păstraţi documentele de plată până la înapoierea în ţară pentru a le prezenta societăţii de asigurare;
  • Dacă accidentul a avut urmări grave (persoane rănite sau decedate), anunţaţi poliţia locală, după ce aţi acordat primul ajutor, iar apoi contactaţi ambasada sau consulatul României;
  • Dacă dispuneţi de un telefon mobil pe durata călătoriei în străinătate, asiguraţi-vă, înainte de plecare, că aţi introdus în memoria telefonului numerele de telefon ale ambasadelor şi consulatelor României din ţările pe care urmează să le vizitaţi; aceste numere de telefon sunt disponibile pe site-ul web al Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro).

Cum poţi obţine despăgubiri

Pentru a obţine o despăgubire în cazul unui accident rutier produs în străinătate, conducătorul auto poate:

• Să trimită la întoarcerea în ţară o cerere de despăgubire reprezentantului din România al companiei de asigurări a vinovatului de producerea accidentului.

• Să afle cine este reprezentantul din România al companiei de asigurări prin intermediul Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii (F.P.V.S.).

• Să afle numele companiei de asigurări a vinovatului de producerea accidentului cu ajutorul F.P.V.S.

• F.P.V.S. poate să obţină numele asiguratorului automobilului după numărul de înmatriculare.

• În cazul în care compania de asigurări din străinătate nu are un reprezentant în România cererea de despăgubire trebuie trimisă la F.P.V.S.

• F.P.V.S. poate acţiona şi în cazul în care celălalt automobil implicat în accident nu este asigurat sau dacă asiguratorul nu poate fi identificat.

Se pot obţine despăgubiri înainte de reparaţia maşinii, asiguratorul fiind obligat să stabilească valoarea acestora în funcţie de preţurile pieselor şi în funcţie de costul manoperei necesare. De asemenea, compania de asigurări nu poate impune service-ul în care vor fi realizate reparaţiile.

În cazul în care vrei să îţi plăteşti singur reparaţia, poţi merge la asigurator cu documentele care atestă plata şi astfel îţi recuperezi banii. Conducătorii auto pot realiza sesizări sau reclamaţii apelând la CSA sau la Biroul Asiguratorilor Auto din România (B.A.A.R.).

Cu ce documente trebuie să te prezinţi la compania de asigurări în cazul unui accident produs în ţară

În cazul producerii unui accident rutier în ţară, conducătorul auto trebuie să se prezinte la compania de asigurări cu următoarele documente:

• formularul de constatare amiabilă completat de ambii şoferi sau procesul verbal eliberat de Poliţie;

• permisul de conducere;

• actul de identitate;

• certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a maşinii;

• procură notarială, în cazul în care proprietarul maşinii este persoană fizică, sau împuternicire, în cazul în care proprietarul este persoană juridică.

 

 

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri