Cel mai tare job din România. De 8 ani, 4 români sunt plătiți să stea degeaba

Situaţie ciudată, întâlnită în comuna maramureşeană Câmpulung la Tisa. Această localitate de frontieră are o gară funcţională, cu impiegaţi de mişcare, însă prin aceasta nu mai trece nici un tren. Situaţia trenează de circa opt ani de zile.

Reprezentanţii administraţiei locale trag un semnal de alarmă, ori de câte ori au ocazia, pentru a se redeschide traficul rutier din zonă, măcar pe partea de marfă: „Comuna noastră are trecere de frontieră pe calea ferată. Oriunde am posibilitatea şi eu şi domnul primar, menţionăm că ar trebui făcute demersuri pentru deschiderea acestei căi de acces pe linia ferată.

Nu numai noi ca şi comună am dori acest lucru, ci am înţeles că sunt şi mari agenţi economici ce se ocupă cu prelucrarea lemnului în zonă, care ar dori să-şi aducă materia primă pe calea ferată din Ucraina, sau chiar să ducă produse finite cu trenul de aici. Nici transportul de persoane nu este exclus din ecuaţie, fiind nevoie şi de acesta”, a declarat Mihai Rudolf Lemak, viceprimarul comunei Câmpulung la Tisa citat de ziarul Adevărul.

Gara s-a modernizat după ce traficul a fost închis

Viceprimarul spune că, pe lângă faptul că nu mai există trafic pe calea ferată, s-a modernizat şi gara, pentru a răspunde cerinţelor europene din ziua de astăzi: „Comuna are gară. Acum 20 de ani funcţiona cursă regulată de tren, fiind două-trei pe zi cu plecare de aici în Sighetu Marmaţiei. De asemenea, au fost şi trenuri de marfă, pe vremea când încă era Uniunea Sovietică. De când a rămas Ucraina a fost chiar şi mic trafic de persoane, de aici la ucraineni. Acum este închisă complet circulaţia pe această linie.

Ba mai mult, după ce s-a închis traficul, la vreo doi-trei ani, s-a făcut o investiţie de cel puţin un milion de euro la gară, pentru a corespunde standardelor Schengen. Toată lumea aşteaptă trenul, numai că el nu soseşte! De asemenea, există un şef de gară şi personal care deserveşte gara prin care nu trece nici un tren. Următoarea staţie de la noi ar fi în Ucraina. Dacă s-ar deschide traficul pe acest tronson, s-ar putea ajunge mult mai repede în Europa, la Budapesta, Viena. În urmă cu doi ani, în „Mersul trenurilor” era o legătură Sighet-Budapesta, dar prin Cluj-Napoca, deci un ocol foarte mare şi făceai cam 16 ore în mers. Aşa, pe aici, timpul s-ar reduce poate la 10 ore. Acest lucru şi-ar aduce aportul la dezvoltarea economică a localităţii”, a mai spus viceprimarul.

Traficul de ţigări ar fi fost cauza închiderii traficului feroviar

Unul dintre motivele pentru care tronsonul feroviar a fost închis ar fi fost traficul de ţigări de contrabandă din Ucraina: „Linia s-a închis din cauză că s-a făcut un mare caz dintr-o contrabandă de ţigări. Pe micul trafic se aduceau ţigări. Era plin trenul de cartuşe cu ţigări. Totuşi, eu cred că nu trenul trebuia oprit, ci acolo trebuia să se fi luat măsuri de control mai strict. Dar detalii exacte nu cunosc. Cert este că în gara din Câmpulung la Tisa s-a constatat că e plin trenul de baxuri de ţigări şi aşa că s-a închis. Evenimentul s-a petrecut prin 2005-2006”, a conchis viceprimarul.

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

0FansLike
3,105FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri