Un accident cumplit a zguduit joi comunitatea din județul Arad, lăsând în urmă o tragedie greu de descris în cuvinte. Pe Drumul Național 7, la ieșirea din localitatea Vladimirescu, două autocamioane s-au ciocnit frontal, impactul fiind atât de violent încât ambele vehicule au fost cuprinse rapid de flăcări. Din păcate, niciunul dintre cei doi șoferi nu a supraviețuit accidentului, iar vestea pierderii lor a căzut ca un trăsnet asupra familiilor și celor apropiați.
Printre victime se numără Ionuț Baban, un șofer de TIR din București, în vârstă de 37 de ani, cunoscut pentru profesionalismul și devotamentul său față de muncă. Tată a două fetițe minore, Ionuț își câștigase respectul colegilor și prietenilor din breasla transportatorilor. Nimeni nu și-ar fi imaginat că drumul său se va sfârși atât de brusc și tragic, în dimineața fatidică de joi. În urma impactului devastator, pompierii militari arădeni au fost alertați în jurul orei 4:45. La locul accidentului au intervenit rapid echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, fiind mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă.
Din păcate, la sosirea echipajelor de salvare, unul dintre camioane era deja cuprins de un incendiu puternic, iar șoferii prezentau leziuni incompatibile cu viața. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva. Circumstanțele producerii accidentului sunt în curs de investigare, dar primele informații arată că impactul s-a produs între un autotren care transporta mașini de spălat și o basculantă încărcată cu nisip. Celălalt șofer implicat, un bărbat în vârstă de 52 de ani din Sântana, și-a pierdut și el viața în accident.
Pentru cei care l-au cunoscut pe Ionuț, vestea morții sale a fost un șoc de nedescris. Familia și prietenii au fost copleșiți de durere, iar rețelele sociale au fost inundate de mesaje de condoleanțe. Mama sa, Viorela, a postat un mesaj sfâșietor, exprimându-și disperarea și neputința în fața acestei pierderi ireparabile.
Pe TikTok și Facebook, prietenii și colegii de breaslă au împărtășit videoclipuri și imagini cu Ionuț, alături de mesaje emoționante și melodii în semn de omagiu.
Un videoclip postat chiar de Ionuț în noaptea de Revelion 2023 pare să fi fost un mesaj premonitoriu. „O dată la o lună-două, bagă mâna-n buzunar, ia cu tine ce iubești și simte-te bine, că viața e frumoasă, dar e scurtă, și la final nu luăm nimic cu noi. Cu astea rămânem, cu momentele frumoase și cu amintirile”, se regăsea în mesajul distribuit de el, fără să știe că destinul îi pregătea un sfârșit tragic. Ancheta autorităților este în plină desfășurare, iar polițiștii încearcă să stabilească exact cauzele producerii accidentului. Condițiile de drum, viteza, starea de oboseală a șoferilor sau o eventuală defecțiune tehnică sunt luate în calcul ca posibile cauze ale tragediei. Vezi mai jos imaginid e la locul accidentului: