Cine este tânăra care a ars de vie într-un teribil accident pe DN2. Recent, trăise o nenorocire

Tânăra care a ars de vie joi seară într-un cumplit accident petrecut în Ialomiţa, pe DN2, trecuse recent printr-o mare nenorocire. Iubitul fetei a murit în vara acestui an, tot într-o tragedie rutieră, relateaza adevarul.

De atunci, tânăra a trăit clipe de coşmar şi nu putea să-şi revină după pierderea suferită. Conform observatornews.ro, fata, originară din localitatea ialomiţeană Ciochina, ar fi încercat de mai multe ori să-şi pună capăt zilelor. Destinul a făcut ca şi ea să piară într-un grav accident rutier, la fel ca iubitul ei.
Tragedia petrecută pe 2 decembrie, în care tânăra şi-a pierdut viaţa, a îndurerat o întreagă comunitate, dar şi pe prietenii şi colegii de serviciu. Mesaje de condoleanţe şi regrete au fost transmise de toţi cei care au cunoscut-o: „Nu-mi vine să cred! Nu se poate aşa ceva!”, „Odihneşte-te în pace, suflet zbuciumat şi neînţeles!”, „Drum lin câtre îngeri, Livia! Acolo, sigur îţi vei găsi liniştea!”, sunt doar câteva dintre gândurile celor care au cunoscut-o.

Incendiu devastator la locul tragediei

Joi seară, pe 2 decembrie, drumul tinerei în vârstă de 30 de ani s-a sfârşit cumplit pe DN2A. Georgiana Livia a rămas captivă în maşina pe care o conducea, după ce a provocat un accident rutier. În urma impactului, maşina s-a transformat într-o imensă vâlvătaie, iar şoferiţa a ars de vie.
Salvatorii din judeţul Ialomiţa au ajuns imediat la locul intervenţiei, dar au privit neputincioşi la flăcările uriaşe. Autoturismul care se izbise de un copac fusese cuprins de flăcări, iar femeia de la volan, rămasă încarcerată, nu a avut nicio şansă să scape cu viaţă. Conform IPJ Ialomiţa, în jurul orei 21.30, pe DN 2 A, la intrare în localitatea Andrăşeşti, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu o victimă.
În urma verificărilor s-a stabilit că autoturismul a părăsit partea carosabilă, a intrat în impact cu un copac de pe marginea drumului, iar  în urma coliziunii maşina a fost cuprinsă de flăcări. Şoferul autovehiculului a rămas încarcerat, fiind declarat decesul acestuia.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri