Clotilde Armand: Orice tentativă de acaparare a protestelor de PNL-USR ar fi profund imorală

Clotilde Armand a transmis astăzi un mesaj extrem de interesant pe pagina sa personală de facebook în care susține următoarele:

“Orice tentativă de acaparare a acestor proteste de către PNL-USR ar fi un gest profund imoral și contraproductiv!
Acesta ar fi singurul lucru care l-ar mai putea salva pe Dragnea, dându-i șansa să se autovictimizeze. Este evident că el personal, și grupul anonim din jurul lui, au subapreciat grav resursele lui Johannis și ale opiniei publice democratice pe care au sfidat-o cu Ordonanța lor, dar tocmai de aceea ar fi esențial ca adversarii lor să nu le ofere implicit colacul de salvare de care au o disperată nevoie, făcând și ei aceeași greșeală.”

De asemenea liderul USR a mai ținut să posteze, tot astăzi, următorul mesaj:

“Eu cred că nu există «românii lui Dragnea» şi «românii lui Johannis», românii din ţară şi cei din străinătate, romanii tineri şi cei bătrâni. Suntem toţi români cărora ne pasă de această țară.

Guvernul Grindeanu a avut o lună pentru a convinge populaţia că măsurile pe care le va adopta sunt în interesul cetăţenilor. Aşa cum am constatat cu toţii, nu numai că nu a reuşit să-i convingă nici măcar pe proprii votanţi, dar a reuşit performanţa să determine sute de mii de români să iasă în stradă, zile la rând, cum n-au mai făcut-o din 1990. Putem evoca «scenarii, manipulări, interese oculte», putem găsi o multitudine de scuze, realitatea în faţa căreia se află întreaga clasă politică este foarte clară: românii vor moralitate în viaţa politică a ţării.

PSD, ca principala formaţiune politică din România are o răspundere uriaşă. De cum va reacţiona în faţa acestei cerinţe de moralitate, va depinde viitorul său pe scena politică românească. Premierul Grindeanu a ales să sacrifice interesele generale pentru interese private. Nu s-a gândit la imaginea ţării şi nu a convins nici o cancelarie europeană cu scrisoarea explicativă trimisă.

Premierul a pierdut capitalul de încredere pe care l-a avut la numire şi în mod arogant continuă să declare că nu are de ce să demisioneze pentru că a câştigat alegerile. Trebuie să-i aducem aminte că nu dumnealui a câştigat alegerile legislative, nici nu a fost candidat. Alegerile au fost câştigate de partidul care l-a propus ca prim-ministru.

E momentul ca PSD să propună atât un nou premier, cât şi un nou preşedinte pentru Camera Deputaţilor, ambii sunt responsabili de situaţia actuală în care ne aflăm, de climatul conflictual, profund nociv pentru o societate în care vrem cu toţii să trăim în pace. Arătaţi că PSD a înţeles mesajul tuturor românilor, arătaţi că poate deveni un partid democratic de secol XXI.”

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri