Cod rutier modificat în Grecia. Amenzi extrem de dure pentru soferi

Românii care călătoresc cu mașina în Grecia sunt direct vizați de o atenționare a Ministerului Afacerilor Externe, despre modificarea Codului Rutier Elen. La fel de bine ar putea să-și lase mașina acasă având în vedere pedepsele extrem de drastice. Codul Rutier din Grecia a devenit, fără exagerare, cel mai dur din Europa. Aproape pentru orice contravenție se rețin permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al mașinii și plăcuțele, ceea ce însemnă, că mașina rămâne în Grecia sau pleacă acasă pe platformă!

Amenzile sunt și ele substanțiale, pleacă de la minim 200 de euro și se plătesc la primăria localității sau Poșta Elenă. Mai mult, legea nu mai permite plata a jumătate din minimum amenzii, ca până acum.

Iată care sunt abaterile la Noul Cod Rutier și pedepsele aplicate conducătorilor auto. Acestea se aplică oricărui șofer de pe teritoriul Greciei, deci inclusiv turiștilor români sau de orice altă naționalitate.

  1. Neutilizarea centurii de siguranță sau a căștii de protecție pentru motociclişti se sancţionează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului pentru o perioadă de 60 de zile.
  1. Utilizarea telefonului mobil de către conducătorul auto în mers, fără dispozitiv Bluetooth sau fără ca telefonul să fie plasat în loc special pentru activarea difuzorului se sancţionează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului pentru o perioadă de 60 de zile.
  2. Conducerea autovehiculului de către o persoană având ο concentrație de alcool de:

– 0,50-0,80 g/l ȋn sânge sau de 0,25-0,40 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu amendă de 200 euro și imobilizarea autovehiculului;

– 0,80-1,10 g/l ȋn sânge sau de 0,40- 0,60 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu amendă de 700 euro, ridicarea permisului de conducere timp de 90 de zile și imobilizarea autovehiculului;

– peste 1,10 g/l ȋn sânge sau de peste 0,60 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu ridicarea permisului de conducere pentru o perioadă de 180 de zile, cu închisoare de minimum două luni, amendă de 1.200 euro, ridicarea plăcuțelor de ȋnmatriculare pentru o perioadă de la 10 zile până la 6 luni (ȋn baza deciziei instanței competente) și imobilizarea autovehiculului.

Conducătorii auto care recidivează în termen de 2 ani și care sunt depistaţi având o concentrație de alcool în sânge de peste 1,10 g/l sunt sancționați cu ridicarea permisului de conducere pentru o perioadă de 5 ani, cu închisoare de cel puțin 6 luni, amendă de 2.000 euro, ridicarea plăcuțelor de ȋnmatriculare de la 10 zile până la 6 luni (ȋn baza deciziei instanței competente) și imobilizarea autovehiculului.

  1. Depășirea limitei de viteză cu peste 30 km/oră se sancţionează cu amendă de 350 euro şi ridicarea pe loc a permisului de conducere timp de 60 de zile.
  2. Nerespectarea culorii roşii a semaforului se sancţionează cu amendă de 700 euro și ridicarea permisului de conducere timp de 60 de zile.
  3. Νerespectarea semnificației indicatorului „STOP la intersecţie’ se sancționează cu o amendă de 700 euro, ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp 20 de zile.
  4. Efectuarea de manevre periculoase se sancţionează cu amendă de 700 euro și ridicarea permisului de conducere timp de 30 de zile, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 10 zile.
  5. Staționarea – parcarea ilegală se sancţionează cu amendă de 40-150 euro, după caz, și ridicarea permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 10 zile.
  6. Blocarea rampelor de trecere destinate persoanelor cu handicap sau parcarea în locuri destinate persoanelor cu handicap se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.
  7. Utilizarea pentru deplasare a benzii de urgență, indiferent de durată, se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.
  8. Circulaţia constantă a camioanelor grele și a autobuzelor pe banda din stânga sau utilizarea acestei benzi pentru depăşiri care surprind șoferii care circulă de drept pe această bandă se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere timp de 60 de zile.
  9. Aruncarea pe geam, ȋn timpul mersului, de obiecte sau substanțe care poluează sau pot provoca un incendiu sau accident, inclusiv țigările, se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.
  10. Plata a jumătate din cuantumul amenzii în termen de 10 zile a fost abrogată. Amenda se plătește în termen de 15 zile la Poșta Elenă sau la sediul primăriei pe raza căreia se află secția de poliție rutieră care aplică amenda.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri