Condamnare pentru italianul care a ucis-o pe românca Antoneta Bălan, cu mai multe lovituri de cuțit

Instanța de judecată a tribunalului din Siena l-a condamnat la 30 de ani de închisoare pe italianul Gaetano Saccone, în vârstă de 56 de ani, care în luna iulie a anului trecut a ucis înjunghiind-o de mai multe ori cu un cuțit pe Antoneta Bălan, în vârstă de 42 de ani, a relatat publicația Corierre.

Oribila crimă a avut loc în noaptea dintre 13 și 14 iulie, într-o casă din Montepulciano, unde Antoneta lucra ca îngrijitoare. Pe 14 iulie ar fi trebuit să se vadă la tribunal cu fostul soț însă ea nu a mai ajuns vie la acea întâlnire. Antoneta Bălan a fost înjunghiată mortal de Gaetano Saccone, muncitor, în vârstă de 55 de ani. Acesta a intrat în apartamentul unde femeia lucra și luând un cuțit din bucătărie a înjughiat-o în mod repetat. A fost transportată la spital dar a murit a doua zi dimineața din cauza rănilor grave suferite.

Cei doi aveau un fiu de 9 ani și chiar dacă relația lor era practic terminată de aproximativ 4 ani de zile, Antoneta întârziase cu actele pentru divorț din cauza amenințărilor repetate ale lui Gaetano care îi spusese că îi va lua copilul dacă face acest pas. În arhiva poliției mai există plângeri ale româncei care l-a acuzat de abuz pe soțul său în anii precedenți. De altfel, conform publicației Corriere Della Sera, bărbatul ar fi dat semne de violență de multe ori, semne care au fost ignorate de autorități.

Gaetano Saccone a fost condamnat pentru fapta sa la 30 de ani de închisoare și a fost declarat decăzut din drepturile părintești față de fiul pe care acuzatul îl avea din relația cu Antoneta Bălan.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri