Congresul românilor de pretutindeni se desfășoară în aceste zile la Palatul Parlamentului într-un anonimat aproape total. După ce a fost puternic contestat de mai mulți români din Diaspora, ba chiar și de unii parlamentari din Diaspora (printre care și Eugen Tomac) Congresul Românilor din Diaspora și-a ales astăzi conducerea.
Marius Livanu, un român care trăiește în Italia, a fost ales sâmbătă președinte al Consiliului românilor de pretutindeni, iar prim-vicepreședinte a fost desemnat Tommy Tomescu (Marea Britanie) transmite Agerpres.
Congresul românilor de pretutindeni, care s-a desfășurat la Palatul Parlamentului, a ales în cadrul lucrărilor de sâmbătă Consiliul românilor de pretutindeni. Acesta este format din 35 de membri și este forul de reprezentare a românilor din diaspora în fața autorităților statului român.
Consiliul este condus de un Birou executiv, alcătuit din nouă persoane, președintele, prim-vicepreședintele, secretarul general și șase vicepreședinți, toți cei nouă membri fiind aleși la congres.
Președintele Consiliului românilor de pretutindeni a declarat că, deocamdată, se lucrează la statutul și la regulamentul Consiliului, iar acestea probabil vor fi gata în aceste zile.
“Mai sunt mulți pași de făcut. Încercăm să adunăm toate datele comunităților, să contactăm toți liderii comunității românești din diaspora, pentru a-i aduce la masa dialogului pe toți. Deocamdată suntem în faza de lucru. Urmează dezbateri cu privire la statutul și regulamentul în care vor fi prevăzute atribuțiile Consiliului, ale președintelui, ale Congresului”, a spus Livanu.
Ministrul delegat pentru relația cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, le-a propus membrilor Congresului românilor de pretutindeni să semneze o declarație de integritate în care să spună că nu sunt și nu au fost implicați în cazuri de corupție, că nu au fost condamnați pentru astfel de fapte, că nu sunt implicați în conflicte de interese, în imigrații politice și traseism, că nu au ocupat funcții de conducere în fostul PCR, că nu au fost informatori ai Securității, că nu sunt ofițeri în servicii secrete.
Vezi mai jos o prezentare video a lui MArius Livanu