Potrivit celor mai recente informații publicate de Agenția de presă ANSA din Italia, miercuri 26 februarie, numărul victimelor virusului COVID-19 a ajuns la 12, ultimul deces având loc astăzi în regiunea Emilia Romagna. Este vorba despre un bărbat de 69 de ani din Lodi, Lombardia, internat în Emilia Romagna cu patologii respiratorii grave.
Numărul persoanelor contaminate pe teritoriul italian a ajuns în schimb la 374, iar astăzi au fost raportate de autorități primele cazuri de infecție la persoane sub 18 ani. Din primele informații reiese că 4 minori din regiunea Lombardia au fost diagnosticați pozitiv la testele efectuate pentru virusul COVID-19. Numărul persoanelor care s-au vindecat complet până la această oră este 2, dar având în vedere că simptomele pot persista până la 14 zile, se așteaptă ca în perioada următoare să se vindece mult mai multe persoane.
Walter Ricciardi, medic și docent universitar, în prezent comisar al Comisiei Europene, colaborator al Organizației Mondiale de Sănătate și consultant al Ministerului Sănătății din Italia, face un apel la „reducerea nivelului de alertă” amintind totodată că „95% dintre bolnavi se vindecă și toți cei morți aveau deja o stare gravă de sănătate”.
Cele mai recente statistici arată că, până la această dată, din 81.264 de persoane contaminate la nivel global, 30.326 s-au vindecat, 2.770 au decedat, iar restul de 48.168 prezintă încă simptomele specifice acestei boli și se află în fază de tratament.