Criza coronavirusului se accentuează şi în Spania: Parlamentul de la Madrid se va închide, școlile se închid, zboruri anulate

Spania şi-a închis parlamentul şi a interzis zborurile din Italia, în condiţiile în care ţara a înregistrat o creştere a numărului de cazuri de coronavirus confirmate, a informat marţi, 10 martie,  DPA, citată de Agerpres.

Spania este ultima ţară europeană care a interzis toate zborurile directe din Italia, până pe 25 martie, pentru a stăvili propagarea noului tip de coronavirus pe continent.

Măsura va intra în vigoare de pe 11 martie, la miezul nopţii, şi va continua până pe 25 martie, la miezul nopţii. “Realizarea de zboruri directe între orice aeroport situat în Italia şi orice aeroport situat în Spania este interzis de pe 11 martie, la miezul nopţii, şi până pe 25”, se menţionează în ordonanţa guvernului lui Pedro Sanchez.

Spania a înregistrat o creştere accentuată a numărului de noi infecţii, până la 1.600, mai multe cu 400 comparativ cu o zi înainte, a informat Ministerul Sănătăţii din această ţară. Până acum, pe teritoriul spaniol au fost înregistrate 35 de decese din cauza virusului.

În contextul acestei creşteri, regiunea Madrid, cea mai afectată din ţară, a decis luni seară să închidă toate şcolile şi universităţile începând de miercuri, timp de două săptămâni. O decizie similară a fost luată în capitala Ţării Bascilor, Vitoria, şi în regiunea vecină Rioja.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri