Cum au umilit nemţii un român care a furat din Kaufland. Bărbatul a avut parte de o surpriză când s-a întors în ţară

Un ieşean de 40 ani a fost chemat la un proces intentat de autorităţile din Germania, ţară în care a fost depistat după ce a sustras produse din supermarketul Kaufland și este obligat să plătească o sumă mult mai mare decât valoarea produselor pe care se presupune că le-a furat. Adrian Mocanu a fost obligat de Judecătoria Iaşi să plă­tească aproape 1.500 de euro, sumă aferentă unei sancţiuni primite în Germania, a relatat astăzi ziarul Adevărul. 

Conform documentelor trimise de autorităţile germane la Iaşi, Mocanu ar fi primit sancţiunea după ce, în data de 15 august 2016, acesta ar fi sustras mai multe bunuri din magazinul Kauf­land din Worms, Germania. În prea­labil, ieşeanul ar fi tăiat ambalajele produselor cu ajutorul unui cutter.

„Având în vedere decizia şi certificatul comunicate de autoritatea din Republica Federală Germania şi dispoziţiile legale anterior menţionate, instanţa consideră că nu există niciun impediment pentru recu­noaş­terea şi executarea sancţiunii pecuniare, urmând a dispune executarea acesteia în contravaloarea sa în lei, la cursul practicat de BNR la data pronunţării, respectiv executarea efectivă a sumei de 6.480,17 lei, echivalentul în lei al sumei de 1.420 euro“, au stabilit judecătorii ieşeni.




Ieşeanul nu s-a prezentat la proces pentru a aduce probe în apărarea sa, se arată în motivarea hotărârii prin care acesta a fost obligat să-şi achite amenda din Germania. Dacă nu va plăti datoria, el poate fi executat silit au mai relatat jurnaliștii de la Adevărul. 

Vrei să muncești în Olanda? WorkToday recrutează lucrători depozit din România. Fără taxe sau comisioane. Vezi detalii

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri