Cum să ai succes ca român în Italia? Dorel a reușit și presa italiană scrie despre asta

Românii constituie principala comunitate de străini din Italia, cu peste un milion și jumătate de cetățeni rezidenți în această țară și în ultimii ani mulți dintre conaționalii noștri și-au deschis propriile afaceri în Peninsulă. Conform statisticilor Unioncamere e Cerved sunt peste 24 000 de societăți pe acțiuni înființate de cetățeni români și 47 871 de întreprinderi individuale.

Printre cei care au avut curajul de a-și crea propriul drum se numără și Dorel, care și-a deschis o tâmplărie la Lucca (Toscana), în zona San Marco. Despre românul nostru a scris publicația italiană La Gazzetta di Luca, care precizează: „Într-o lume în care încrederea în meritocrație pare să fie la cel mai mic nivel din toate timpurile, există cei care au reușit să demonstreze contrariul, dându-se peste cap pentru a-și atinge obiectivul. Se numește Dorel și deține Falegnameria Artigiana.”

Născut și crescut în România, Dorel a plecat în Turcia la vârsta de 18 ani și apoi, în 1997, a ajuns în Italia. După ce a lucrat mai mulți ani prin șantierele navale, a decis să-și deschidă propria afacere, iar în acest an sărbătorește un deceniu de când a pus pe roate Falegnameria. De la trunchiul de lemn și până la finisare, el creează uși, scări, parchet, tocuri de geam, obloane etc.

„Produc totul în atelierul care este amplasat în interiorul tâmplăriei și încerc să o fac în cel mai scurt timp și cel mai bun mod posibil”, a mărturisit Dorel pentru sursa citată. „Colaborez cu alți meșteri și ne ajutăm reciproc, dar afacerea o administrăm doar eu și soția mea.” Scopul său principal este ca cei care apelează la serviciile sale să fie mulțumiți: „Începem de la proiect și livrăm produsul finit, gata de utilizare, nu-mi place să las lucrurile neterminate, nu ar fi stilul meu să las pe altcineva să monteze produsul.”

Aurora, soția meșterului român, îl ajută în contabilitate și alte chestiuni birocratice. S-au cunoscut în Italia și au împreună doi copii. „Când am ajuns în Italia am crezut că voi rămâne doar pentru o perioadă de timp, apoi totul s-a schimbat și am întemeiat aici o familie”, a spus conaționalul nostru.

Dorel și Aurora la Falegnameria Artigiana. Foto: La Gazzetta di Luca

În atelier, Dorel a organizat un fel de expoziție cu diverse obiecte produse în tâmplăria sa, pe care clientul le poate observa și atinge înainte de a continua cu achiziția: „Este o formă de respect pentru client, pentru că atunci când cumperi ceva fără să-l vezi rezultatul te poate uneori dezamăgi, în acest fel oamenii pot înțelege pe deplin ce cumpără și, dacă este necesar, pot cere să fie făcute unele modificări”, a explicat românul nostru.

Sincer și plin de viață, acesta este Dorel. O persoană care a reușit să creeze totul din nimic datorită determinării, seriozității și stăruinței cu care a muncit de-a lungul anilor, un exemplu pentru mulți dintre noi. „Profit de această ocazie pentru a mulțumi întregului personal care colaborează cu mine, oameni care au o mare dorință de a face și de a se perfecționa și pe care îi apreciez foarte mult. Suntem o echipă care face tot posibilul pentru a satisface toate cerințele clienților noștri”, a concluzionat bărbatul român.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri