Puțini știu că Ion Creangă a făcut parte din cler pentru o perioadă și că a fost caterisit în octombrie 1871.
Așadar, din anul 1859 Ion Creangă făcea parte din clerul bisericesc. Numit diacon la Biserica „Sfinţii 40 de Mucenici“, unde era paroh socrul său, a intrat în conflict cu acesta la scurtă vreme. Pe 13 ianuarie 1860, diaconul Ion Creangă depune „jalbă“ la Mitropolie împotriva socrului său, preotul Ioan Grigoriu, pentru insulte, lovituri şi tentativă de asasinat. El povestea în declarația scrisă atunci că, în miez de noapte, preotul ar fi intrat în camera lui si că ar fi încercat să îl sugrume. După mai multe jalbe, Creangă a fost mutat la Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“-Bărboi, apoi va sluji la Biserica „Sf. Pantelimon“ din Târgu Cucului.
În 1864 intră la Facultatea de Teologie din Iaşi, iar diaconul Creangă este numit definitiv la Mănăstirea Golia din Iaşi, unde a şi locuit. Cariera sa clericală avea să se termine brusc în 1871. Motivul? Presa locală începe să publice niște articole care prezentau lucruri săvârșite de preoți și diaconi ce contraveneau normelor clericale de atunci:participarea la teatru și împușcarea păsărilor. „Curierul de Iaşi“ a publicat în acel an articolul „Tragerea la ţintă şi vânatul de păsări în mijlocul oraşului“, în care era vizat diaconul de la Golia, dar fără a i se da numele.
În septembrie 1871, Creangă a fost judecat de Dicasteriei, azi Consistoriului (tribunalul clericilor), pentru conduita sa. Învinuirile erau:mersul la teatru, tragerea cu puşca asupra bisericii, tunderea părului „asemenea mirenilor“, și faptul că de o perioadă de timp diaconul se despărţise de soţie. Un an mai târziu, în luna octombrie 1871, a fost pronunțată sentința: „diaconul Ion Creangă, profesorul din Iaşi, prin faptele sale incorigibile şi incompatibile cu caracterul de cleric, fiind judecat de autoritatea bisericească, este exclus dintre clericii altarului“. Măsura era una extrem de dură pentru faptele sale, dar venită pe fondul discuțiilor și neînțelegerilor pe care Ion Creangă le avea cu starețul de la Golia.
Ion Creangă nu a ascuns niciodată că fusese la Teatru Naţional de câteva ori, unde, potrivit declarției sale „n-am văzut nimic scandalos şi demoralizator, ci din contră combaterea tuturor viciilor şi susţinerea de tot ce este just şi ceea ce priveşte datoria omului către Dumnezeu şi societate“. Nu era singurul cleric care făcea acest lucru. Mulți alți preoți au fost opriți de la a-și practica slujirea doar pentru câteva săptămâni. Conflictul cu stareţul de la Golia, grecul Isaia Dioclias, care se pare că avea o relaţii sexuale cu soţia lui Creangă de ceva vreme, era o chestiune cunoscută. De asemenea, alungarea ciorilor de pe turla bisericii ține de ascultările bisericiești, uneori stupide, la care era supus autorul, care coleric din fire, încerca să rezolve lucrurile tranșant în felul său.
Cum l-a afectat pe Creangă excluderea din cler
După excluderea din cler, Creangă a intentat acțiune de divorț împotriva soției sale. În 1873, şi-a încheiat procesul său de divorţ, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire.
Totuși, decizia de excludere din cler i-a adus multe neajunsuri în viață:ministrul Tell l-a destituit şi din postul de institutor. Abia la venirea lui Titu Maiorescu, fostul său mentor și profesor, la minister, acesta a contribuit la renumirea sa pe acest post. A colaborat la elaborarea a patru manuale şcolare. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuinţă în mahalaua Ţicău (bojdeuca). În 1875, l-a cunoascut pe Mihai Eminescu, atunci revizor şcolar la Iaşi şi Vaslui, cu care s-a împrietenit. Între 1875 şi 1883, la îndemnul poetului, a scris cele mai importante opere ale sale, care a înseninat mințile multora.
Între 1883 şi 1889, a fost bolnav de epilepsie şi a suferit foarte mult la aflarea bolii şi apoi a decesului lui Eminescu. Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Țicău. Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.
În anul 1993 a fost reprimit post-mortem în cadrul clerului bisericesc.
