De ce a murit Raluca în Italia? Avea 20 de ani și totă viața înainte

Paula Raluca Dănilă avea doar 20 de ani și toată viața înainte, dar un gest dramatic pus în practică în a doua zi a acum aproape doi ani a dus la decesul ei. Tânăra, care era de origine română, dar stabilită alături de mama ei în localitatea italiană Abbadia San Salvatore din provincia Siena de când avea vârstă de 8 ani, a fost găsită fără viață într-un depozit de pe un câmp aflat lângă via Cassia după ce a petrecut câteva ore cu niște prieteni.

Potrivit celor de la emisiunea „Chi l’ha visto?”, Paula a ieșit cu prieteni ei în acea zi de 13 aprilie la un grătar în aer liber și în urma unei convorbiri telefonice pe care avut-o de pe telefonul unei alte persoane prezente la grătar, tânăra română s-a enervat și a plecat în mod spontan. Mama Paulei a vorbit cu ea pentru ultima dată în jurul orei 16:45 și a constatat atunci că fiica ei era foarte afectată, tristă și nervoasă.

Din acel moment, tânăra de 20 de ani nu a mai răspuns la telefon, iar mama ei a alertat carabinierii imediat. Din păcate, Paula a fost găsită fără viață de carabinieri în jurul orei 3:00 noaptea într-un depozit abandonat de pa via Cassia, o zonă pe care ea o cunoștea foarte bine deoarece concubinul mamei sale are o fermă agricolă acolo.

Circumstanțele în care corpul neînsuflețit al româncei a fost găsit indicau că aceasta s-a sinucis prin spânzurare, iar unele persoane au declarat ulterior că au văzut-o că se îndrepta singură, pe jos, spre locul unde a fost găsită moartă. Din acest motiv, Procuratura nu a dispus atunci executarea autopsiei și mama tinerei a fost nevoită să o înmormânteze.

La câteva zile după înmormântare însă, Procuratura a deschis o anchetă pentru „instigare la suicid” cu autori necunoscuți și a dat ordin apoi ca trupul tinerei românce să fie dezgropat și să fie efectuată autopsia. Cu toate acestea, anchetatorii au refuzat să dea vreun detaliu presei referitor la această anchetă, dar potrivit celor de la „Chi l’ha visto?”, Paula Raluca Dănilă avea o relație turbulentă cu un băiat care locuiește într-o localitate îndepărtată.

Din păcate la atât timp după moartea tinerei fete, misterul morții ei încă nu a fost elucidat.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri