Declaraţie de război a Poloniei: Rusia a doborât intenţionat aparatul fostului preşedinte Kaczinski, în complicitate cu premierul de atunci, Donald Tusk

În urmă cu câteva săptămâni, întreaga presă a preluat raportul comisiei de anchetă poloneză constituită în martie 2016 de guvernul Beata Szydlo şi condusă de ministrul Apărării, Antoni Macierewicz, în legătură cu catastrofa aeriană de la Smolensk, din 10 aprilie 2010, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele polonez Lech Kaczynski şi alte 88 de persoane – printre care toţi comandanţii de arme şi conducerea conservatoare a Poloniei.

Avionul militar Tu-154M, pus la dispoziţie de către guvernul Tusk (foto dreapta) pentru deplasarea delegaţiei preşedintelui Kaczynski, pentru comemorarea masacrului de la Katyn împotriva elitei poloneze, acolo unde au fost ucişi 22.000 de polonezi de către regimul lui Stalin, în 1940, nu a mai ajuns pe aeroportul militar Smolensk-Nord.

Concluziile anchetei poloneze sunt o adevărată declaraţie de război la adresa Rusiei, afirmând că Moscova a doborât intenţionat aeronava. Comisia comunică faptul că are certitudinea că aparatul Tupolev s-a dezintegrat în zbor, deci înainte de un impact cu solul. Comisia a afirmat, că e o foarte mare probabilitate, notată ca şi cvasi-certitudine, ca la bord a fost detonată o bombă termobarică în momentul în care aparatul reuşise să recâştige înălţime, după anularea aterizării din cauza unei defecţiuni subite înregistrate de aparatele de bord, la altitudinea de 90 de metri. Ancheta mai acuză trei controlori de zbor pentru ghidarea intenţionat greşită a piloţilor, dar şi pe fostul premier polonez, actual Preşedinte al Comisiei Europene la al doilea mandat, Donald Tusk, pentru complicitate la doborârea aeronavei prezidenţiale oficiale.

Rechizitoriul polonezilor este foarte lung şi cu multe elemente concrete care susţin, în evaluarea Comisiei, o adevărată teorie a conspiraţiei. Capetele de acuzare sunt: modul neconform de anchetare, doar de către partea rusă, a catastrofei; modul catastrofal de efectuare a anchetei de către partea rusă, cu distrugere de probe, profanare de cadavre şi tâlhărie la adresa resturilor celor decedaţi în accident; dezinformare a autorităţilor poloneze privind modul şi datele legate de catastrofă; acoperirea intenţionată şi pervertirea probelor importante din anchetă; dezinformarea calificată şi dirijată din mass media.

Practic, ancheta a avut loc, şi cu acordul lui Tusk, pe baza unei prevederi a Convenţiei de la Chicago a aviaţiei civile, nu pe baza acordului bilateral militar ce presupunea participarea împreună a părţilor, cu drepturi egale în anchetă. În acelaşi timp, Ancheta paralelă poloneză a notat că s-au înregistrat multiple cazuri de distrugere a probelor, cadavrele fiind ridicate iar epava tăiată în bucăţi, în timp ce restul probelor au fost acoperite cu un strat gros de pământ adus special şi pus la locul catastrofei.

Comisia poloneză de anchetă mai reproşează lipsa de seriozitate a autopsiilor făcute la Moscova, căci potrivit rezultatelor din exhumările curente, opt trupuri nu se aflau în sicriele corecte, indicând alte identităţi, iar pe anumite corpuri s-au descoperit urme de profanare, deşeuri de mănuşi chirurgicale lăsate în interiorul cadavrelor, autorităţile ruse nu au recusut corpurile, după autopsie, şi nici nu le-au îmbrăcat cu hainele trimise de acasă, au pus la nimereală resturile în sicrie, într-unul descoperindu-se trei mâini, iar într-altul două capete, trei picioare şi patru bazine. Probele nu au fost prezervate, ba au fost intenţionat distruse pentru că a fost permis accesul pe locul prăbuşirii, astfel că trupurile victimelor au fost jefuite de telefoanele mobile şi de cărţile de credit, despre care s-a descoperit ulterior că au fost utilizate de hoţi pe teritoriul rus.

Dar poate cele mai mari suspiciuni au venit din dezinformările privind modul în care s-a consumat catastrofa, mai ales componenta vehiculată prin presa rusă, între care faptul că avionul ar fi încercat de patru ori să aterizeze, că în cabina de pilotaj s-ar fi aflat generalul comandant al armatei care ar fi cerut piloţilor să aterizeze, în ciuda condiţiilor meteo, şi mergând până la Preşedintele Lech Kaczynski care ar fi dat ordin fie pentru cursă să fie făcută în condiţii nepotrivite, fie ca să se aterizeze la Smolensk deşi nu era vreme potrivită şi fusese propus alternativ Minskul. În orice caz, concluziile sunt echivalente cu o declaraţie de război la adresa Rusiei, a relatat astăzi ziarul Adevarul.

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri