Situație tragică dar și comică în același timp, în Iași, unde un șofer de TIR din Republica Moldova a fost prins băut la volan și a spus că a băut din cauza curbelor. Acesta a precizat că a consumat băuturi alcoolice pentru a prinde curaj.
Un șofer de TIR a băut pentru a prinde curaj
Bărbatul a fost oprit de către polițiștii din Iași pentru un control. Oamenii legii au observat că șoferul era beat. Luat la întrebări, acesta a spus că a băut de frica curbelor, deoarece în România sunt mai multe curbe decât în Rusia sau Republica Moldova și a băut să prindă curaj.Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că a consumat o cantitate destul de mare de alcool. Mai exact, 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii l-au oprit pe șofer în Podul Iloaiei. De asemenea, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
„Pe 9 august 2021, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Podu Iloaiei au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 47 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în seara de 8 august 2021, acesta ar fi condus un autocamion cu remorcă, pe DE 583, fiind sub influența alcoolului.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Un alt șofer, prins beat în aceeași zonă
În urmă cu doar câteva zile, un alt șofer de TIR a fost prin băut în aceeași zonă. Polițiștii din Podu Iloaiei l-au oprit la timp, înainte de a se fi întâmplat vreun accident. În momentul în care a fost tras pe dreapta, șoferul se deplasa dinspre Iași către Târgu Frumos.
„Agenții din cadrul Poliției orașului Podu Iloaiei au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 29 de ani, cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Din cercetările efectuate s-a constatat faptul că, pe 18 iulie 2021, acesta ar fi condus un autotren pe DE 583, fiind sub influența alcoolului.
În urma testării tânărului cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost dus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.