Demisii șoc în Marea Britanie după alegeri. Theresa May rămâne fără șefi de cabinet

Şefii de cabinet ai premierului britanic Theresei May, Nick Timothy şi Fiona Hill, au demisionat sâmbătă, în urma rezultatelor dezamăgitoare înregistrate de Partidul Conservator în cadrul alegerilor legislative din Marea Britanie, relatează site-ul BBC News.

Nick Timothy, care a fost numit în această funcţie în luna iulie a anului trecut, a precizat că are o parte de vină, în condiţiile în care Partidul Conservator a pierdut 13 locuri în Camera Comunelor şi nu reuşit să obţină majoritatea parlamentară.

“Evident, rezultatul alegerilor generale a reprezentat o mare dezamăgire. Totuşi, conservatorii au câştigat peste 13,6 milioane de voturi, ceea ce reprezintă cifre istorice. Dezamăgirea nu a venit dintr-o lipsă de susţinere pentru Theresa May, ci din creşterea neaşteptată a susţinerii pentru Partidul Laburist. Îmi asum responsabilitatea pentru conţinutul întregului manifest de guvernare, despre care continui să cred că este un program onest şi puternic”, a spus Timothy.

Nick Timothy a subliniat faptul că Marea Britanie este divizată, iar Partidul Conservator trebuie să se unească în spatele Theresei May în aceste momente dificile.

“Adevărul simplu este că Marea Britanie este divizată: mulţi sunt sătui de austeritate, mulţi rămân frustraţi sau supăraţi în privinţa Brexit, iar mulţi tineri simt că nu au oportunităţile de care se bucură generaţia părinţilor lor. În mod ironic, premierul May este singurul lider politic care înţelege această diviziune şi care a lucrat pentru soluţionarea ei. Însă campania electorală a conservatorilor nu a reuşit să înţeleagă acest plan pozitiv al Theresei şi nu s-a adresat oamenilor tot mai mulţi care erau decişi să voteze cu laburiştii”, a mai spus consilierul premierului britanic.

Fiona Hill, celălalt şef de cabinet al premierului, a emis un comunicat mult mai scurt decât Nick Timothy, în care a lăudat-o pe Theresa May.

“A fost o plăcere să lucrez pentru guvern şi o plăcere să lucrez cu un excelent premier. Nu mă îndoiesc nici măcar o clipă că Theresa May va continua să muncească din greu ca prim-ministru şi o va face într-un mod strălucit”, a spus Fiona Hill.

În același timp Marea Britanie intenţionează să înceapă negocierile privind ieşirea din Uniunea Europeană aşa cum a prevăzut “în termen de două săptămâni”, i-a spus sâmbătă cancelarului german, Angela Merkel, premierul britanic, Theresa May, citată de serviciile sale, scrie AFP, conform agerpres.ro.

Într-un moment în care Theresa May a ieşit slăbită după alegerile legislative desfăşurate joi, în urma cărora a pierdut majoritatea parlamentară, ea a “confirmat intenţia sa de a deschide discuţiile despre Brexit aşa cum a fost prevăzut în termen de două săptămâni”, a potrivit unui comunicat publicat de Downing Street.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri