Document incendiar al DNA despre abuzul în serviciu

Într-un document remis mass-media Direcția Națională Anticorupție (DNA) arată că modificările propuse la Codul penal (CP) și la Codul de procedură penală (CPP) încurajează “conduita abuzivă a funcționarilor”, punctând că, în perioada 2014-2016, peste o mie de persoane fizice și juridice au fost deferite justiției pentru abuz în serviciu, prejudiciile cauzate prin activitatea infracțională depășind un miliard de euro.

“De exemplu, în perioada 2014-2016, au fost trimise în judecată pentru infracțiunea de abuz în serviciu 1.171 persoane fizice și 34 de persoane juridice, iar prejudiciile cauzate prin comiterea faptelor sunt de peste un miliard euro (1.048.341.902 euro). În prezent se află în lucru la DNA 2.151 de dosare având ca obiect infracțiuni de abuz în serviciu”, arată DNA într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit documentului, DNA a întocmit o analiză a impactului pe care adoptarea prin ordonanță de urgență a modificărilor CP și CPP o va avea asupra dosarelor penale aflate în curs de instrumentare și în proces de judecare.

“Această analiză a fost făcută în condițiile în care, după transmiterea, la Ministerul Justiției, la data de 20 ianuarie 2017, a unui punct de vedere argumentat referitor la modificările propuse la Codul penal și la Codul de Procedură penală, până astăzi nu s-a conturat o perspectivă și o formă, alta decât cea inițială, în care ar urma să fie modificate cele două proiecte care, între altele, ar favoriza persoanele care de acum înainte vor săvârși fapte de abuz în serviciu — fapte asimilate infracțiunilor de corupție. În plus, de aceste modificări vor avea de profitat și persoane deja acuzate/trimise în judecată pentru abuz în serviciu. Având în vedere că aceste prevederi intră în sfera legii penale mai favorabile, intrarea lor în vigoare, chiar și pentru scurt timp, îi va avantaja pe cei deja anchetați sau trimiși în judecată”, se precizează în comunicat.

DNA arată, în context, că pedeapsa pentru infracțiunea de abuz în serviciu scade “nejustificat de mult”, de la maximum 7 ani la maximum 3 ani, punctând că o serie de procese și anchete vor înceta din cauza împlinirii termenului de prescripție care, de asemenea, scade la 5 ani.

“Reducerea pedepsei nu este justificată, ba mai mult, aduce în derizoriu orice efort de a descuraja conduita abuzivă a funcționarului în exercitarea atribuțiilor de serviciu. (…) În fața acestei realități, pedeapsa trebuie să fie adecvată în momentul legiferării, în momentul individualizării prin aplicarea ei de către instanță, cât și în momentul executării efective a pedepsei. Or, prin noua reglementare va fi încurajată conduita abuzivă a funcționarilor, incorectitudinea, imoralitatea, lipsa de onestitate și de probitate a acestora în soluționarea unor drepturi și interese ale persoanelor fizice sau juridice”, precizează DNA.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri