DOCUMENT. Modelul de formular pe care trebuie să-l completeze românii pentru a putea ieși din casă pe timpul nopții

Grupul de Comunicare Strategică a transmis duminică MODELUL declarației pe proprie răspundere referitoare la circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei și modelul adeverinței de la angajator, conform Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020. Declarațiile sunt necesare deocamdată doar pe timpul nopții, în intervalul 22:00 – 6:00.

„Precizăm faptul că declarația pe propria răspundere poate fi completată integral olograf („de mână”), cu preluarea tuturor elementelor prevăzute în modelul declarației pus la dispoziție”, au transmis autoritățile.

Declarația pe proprie răspundere completată se va afla în posesia persoanei care efectuează deplasarea, împreună cu documentul de identitate, și va fi pusă la dispoziția reprezentanților Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale la momentul legitimării persoanei, a precizat Grupul de Comunicare Strategică.

De asemenea, reprezentanții Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale pot efectua fotografirea documentelor (declarație pe proprie răspundere și act de identitate) la momentul legitimării persoanei.

„Menționăm faptul că, potrivit Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020 obligația completării declarației pe proprie răspundere se instituie începând cu ora 22.00 a zilei de 23 martie a.c. Modelul de declarație poate fi descărcat de pe site-ul web al Guvernului României, Ministerului Afacerilor Interne, precum și de pe site-urile celorlalte instituții cu atribuții în domeniu”, se mai arată în comunicat.

Modelul de formular pentru adeverința de la angajator

Grupul menționează că angajatorul nu trebuie sa completeze în fiecare zi adeverința, dar angajatorul este răspunzător să prevadă durata de valabilitate a adeverinței, adică strict pentru perioada care justifică declarația pe care o certifică.

Ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, a emis sâmbătă seară ordonanță militară numărul 2, prin care este interzisă circulația pe domeniul public a grupurilor mai mari de 3 persoane. Totodată, sunt introduse recomandări de circulație pe timpul zilei și mai ales pe timpul nopții. De asemenea, se suspendă activitatea comercială a mai multor tipuri de activități comerciale. Măsurile intră în vigoare de luni, 22 martie 2020, de la ora 22:00.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri