Doi bărbați au murit loviți de TIR. Șoferul a fugit de la locul accidentului

Doi bărbaţi au murit, în noaptea de marţi spre miercuri, în Bihor, după ce au fost loviţi de un TIR. Șoferul a fugit de la locul faptei a transmis E-bihoreanul, miercuri 6 noiembrie.

„Un tânăr de 24 de ani, din Telechiu, în timp ce conducea un ansamblu de autovehicule format dintr-un autotractor cu care tracta o semiremorcă, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj la dreapta, la intrarea pe drumul judeţean 108I dinspre drumul comunal 179, a efectuat un viraj larg, a intrat pe sensul opus de circulaţie, unde pe acostament, a acroşat un bărbat de 30 de ani şi un altul de 35 de ani, ambii din Telechiu. În urma accidentului rutier, ambii pietoni au suferit leziuni care le-au provocat decesul”, arată un comunicat transmis de comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

După accident, şoferul TIR-ului a fugit de la locul faptei, dar a fost prins în judeţul Mureş şi dus la sediul Poliţiei Bihor pentru audieri.

„În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier”, conform IPJ Bihor.

Sursa: ebihoreanul.ro

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri