Doi botoșăneni, de 45 și 51 de ani au murit după ce au băut spirt contrafacut

Doi bărbați, în vârstă de 45, respectiv 51 de ani,  au fost găsiți, marți dimineața, 5 mai,  fără suflare într-o pădure din județul Sibiu. Cadavrele au fost descoperite de o persoană care a alertat poliția. Oamenii erau din Botoșani, dar și-au găsit de muncă lângă Mediaș.

Potrivit Ora de Sibiu, s-a stabilit că cei doi bărbați au murit după ce au consumat spirt. În jurul lor au fost găsite mai multe sticle goale.

Surse din anchetă au declarat, miercuri, pentru Mediafax, că, practic, cei doi bărbați s-au intoxicat cu alcoolul metilic, la fel ca și cei 10 oameni din județul Iași care au murit în condiții similare.

Aceleași surse arată că spirtul ar fi fost cumpărat de șeful celor doi, pentru dezinfectare, de la un magazin din orașul Mediaș, care, la rândul lui, s-a aprovizionat de la o firmă din București.

Vă reamintim că la Iași, zece persoane au decedat după ce au băut spirt contrafăcut. Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. La firma la care a fost produs spirtul s-au făcut percheziții. Anchetatorii spun că au date clare că acest producător, din județul Ilfov ar fi folosit, în loc de alcool etilic, alcool metilic, mult mai ieftin. Acesta ar fi fost folosit și într-o concentrație foarte mare.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri