Doi șoferi români au rămas fără 25.000 de euro în Germania. Ce au descoperit polițiștii germani

Poliția din Nienburg a verificat marți, 9 aprilie, două camionete tip platformă cu remorcă care transportau fiecare câte trei autoturisme noi a transmis poliția germană prin intermediul unui comunicat citat de Ziarul Românesc.

Vehiculele înmatriculate în România au fost oprite pe drumul național 6 în timp ce circulau spre Bremen.

În cadrul controalelor au fost verificate și tahografele celor două camionete și s-a constatat că distanța efectiv parcursă nu coincidea cu cea prezentă în înregistrările dispozitivelor.

Ofițerii au însoțit cele două ansambluri de vehicule pe o anumită porțiune de drum însă tahografele nu au înregistrat nimic.

Astfel, le-au dus la un atelier specializat unde după măsurători electronice s-a observat că acestea au fost manipulate.Au fost scoși senzorii de transmisie, care alimentează impulsurile la tahograf, și s-a constatat conectarea nepermisă a unui dispozitiv suplimentar pentru ca șoferii să poată opri înregistrarea timpilor de condus cu ajutorul telecomenzii.

Acest tip de modificări sunt deseori întâlnite de poliția germană în special la vehicule din estul Europei. Șoferul își poate crește în mod considerabil timpul de șofat fără ca acesta să fie înregistrat, devenind în un pericol pentru ceilalți participanți la trafic din cauza oboselii.


După ce au fost îndepărtate modificările la tahografe, vehiculele au fost lăsate să plece, însă nu înainte ca șoferii români și patronul să plătească o garanție de 25.000 de euro.

Ofițerii specializați în traficul de vehicule grele au declarat că i-a surprins că ambele ansambluri de vehicule aparțineau aceleiași firme și tahografele erau manipulate simultan în același fel.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri