Un judecător din Ancona, Italia, a blocat moștenirea de peste un milion de euro lăsată prin testament de un italian bogat de 66 de ani pentru două femei din România care au avut grijă de el în ultimii ani de viață.
Potrivit Digi24, în 2018, italianul, care a trăit în localitatea Fabriano, provincia Ancona, a lăsat prin testament averea de peste un milion de euro celor două românce, de 42 și 31 de ani.
Anul acesta, în luna martie 2020, bărbatul, care nu a fost căsătorit și nu a avut copii, a decedat. Cele mai apropiate rude ale italianului, niște verișoare, au contestat testamentul, afirmând că la data la care acesta a fost semnat bărbatul nu se afla în deplinătatea facultăților mintale, potrivit Il Resto del Carlino.
Tribunalul a blocat procedura după depunerea contestației, dar toate probele adunate între timp arată că testamentul este legal și nu există dubii în privința împrejurărilor în care a fost încheiat, așa că româncele sunt moștenitoare de drept, așa cum și-a dorit defunctul.
Rudele, însă, au instituit un sechestru pe toate bunurile și conturile bărbatului până la o decizie definitivă a tribunalului. „Avem convingerea că testamentul a fost semnat când proprietarul nu era în deplinătatea facultăților mintale și nu avea capacitatea să înțeleagă ce a semnat”, afirmă avocatul rudelor, Luigi Fiori.
Cele două femei din România sunt în așteptarea unei decizii definitive a instanței pentru a beneficia de moștenirea generoasă.