Două românce, mamă și fiică, arestate în Italia. Acuzații grave despre jefuirea bătrânilor

Două femei de naționalitate română, mamă și fiică, în vârstă de 44 și 21 de ani, au fost reținute de polițiștii din Sanremo (Liguria) fiind acuzate de mai multe furturi, în dauna unor persoane vârstnice. Cele două se arătau amabile și binevoitoare în relația cu bătrânii pe care îi întâlneau dar, de fapt, scopul lor era doar să le fure bunurile.

Conform publicației La Stampa, faptele pentru care sunt acuzate cele două românce sunt următoarele:

Pe data de 11 februarie 2021, profitând de faptul că o bătrână în vârstă de 87 de ani, cu dificultăți de vedere, a căzut la pământ, cele două i-au sărit imediat în ajutor, dar i-au furat portofelul și o pungă în care mai avea ceva bănuți.

Între 26 și 28 mai, i-au promis unei alte pensionare, în vârstă de 85 de ani, că-i aduc un câine și, în timp ce serveau o cafea, i-au pus bătrânei în ceșcuță un somnifer care i-a provocat somnolență, amorțeală și amețeli, apoi i-au luat cheile de la cantina unde ținea diverse obiecte.

Fără să fie conștientă de ceea ce i s-a întâmplat, pensionara le-a primit încă o dată în casă, cu altă ocazie, iar cele două românce i-au administrat din nou somnifere, după care i-au furat un plic cu câteva sute de euro. De această dată bătrâna nu avea cum să nu observe lipsa banilor.

Carabinierii au demarat o anchetă în acest caz. În urma vizionării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, precum și a altor elemente acuzatorii, au descoperit că cele două, mamă și fiică, practicau de mai mult timp această tehnică cu persoanele vârstnice din Sanremo. Se prefăceau amabile, binevoitoare, gata să le sară în ajutor dar, de fapt, urmăreau doar să le jefuiască.

Carabinierii sfătuiesc persoanele în vârstă să nu aibă încredere în străini, să nu accepte cafele, să nu se lase însoțite acasă și să accepte invitații de la oameni pe care abia i-au întâlnit.

Dacă totuși au fost abordate și se simt în pericol, militarii amintesc că pot cere ajutor la numărul de telefon 112 sau la cea mai apropiată secție de poliție sau carabinieri.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri