Două femei românce care trăiesc în Italia au decis să se căsătorească. Relatia celor două femei durează de aprope 15 ani de zile iar acum au hotărât să-și oficializeze concubinajul.
De-a lungul ultimilor zece ani, viețile celor două femei românce s-au desfășurat între Nuoro, unde Liliana Crăciun în vârstă de 50 de ani și-a găsit locul de muncă și Sassari, orașul în care Ramona Dinescu, 42 de ani, este asistentă medicală, a relatat Antena 3.
Cele două spun că sunt extrem de fericite că pot face acest pas: „Suntem foarte bucuroase că putem în sfârșit să facem acest pas, suntem împreună de cincisprezece ani. Am așteptat mult timp această lege care permite căsătoria cuplurilor homosexuale și în sfârșit, iată-ne aici.
Eu, în luna iulie, m-am întors acasă și am făcut toate actele, lipsesc doar documentele Ramonei”, a declarat Liliana cu lacrimi de emoție în ochi.
Liliana și Ramona se vor căsători la Nuoro, în Sardinia, iar primarul Andrea Soddu va oficia personal ceremonia.