Sfârşit cumplit pentru un tânăr hunedorean, şoferul unei camionete. Tânărul de 25 de ani a murit pe loc, în urma unui grav accident de circulaţie produs astăzi, luni19 iulie, pe Drumul Național 6, înte Orşova şi Turnu Severin. Două TIR-uri şi o camionetă s-au făcut praf în zona viaductului Bahna.
Trei autovehicule – o autoutilitară şi două autotrenuri – au fost implicate, luni, într-un accident rutier produs pe DN 6, între Orşova şi Turnu Severin, în zona viaductului Bahna. Unul dintre şoferi, un tânăr în vârstă de 25 de ani, a murit pe loc. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, la faţa locului au intervenit Detaşamentul de Pompieri Orşova cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar la sosirea militarilor, şoferul camionetei nu prezenta semne vitale, fiind încarcerat. Ulterior, băiatul a fost declarat decedat.
Ce spune Poliţia Mehedinţi după acidentul mortal din zona viaductului Bahna
“Astăzi, 19 iulie, pe DN 6, în zona viaductului Târziului, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule. În urma impactului, a rezultat decesul unuia dintre conducătorii auto, un tânăr de 25 de ani, din județul Hunedoara și rănirea gravă a unui alt conducător auto, bărbat de 40 de ani, din județul Bacău”, au informat poliţiştii.