Dragnea anunță alianța cu Tăriceanu și majoritatea la Capitală

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat în această după amiază  că social-democrații au ajuns la o concluzie și deja au făcut majoritatea în cadrul consiliului general al Municipiului București. În declarația de presă susținută Dragnea a afirmat  că în Consiliul General al Primăriei Capitalei, PSD poate face alianță doar cu UNPR și ALDE.

”La Capitală noi am luat 24 de mandate și împreună cu partenerii de la ALDE, care au patru mandate, facem majoritate. Avem cu un mandat în plus față de majoritatea necesară”, a susținut Liviu Dragnea.

De asemenea, liderul PSD a confirmat că în Sectoarele 2, 3, 5 și 6, social-democrații vor putea face majorități doar cu UNPR și ALDE.

În schimb, la Sectoarele 1 și 4 trebuie să mai aștepte numărătoarea voturilor și abia apoi vor vedea cu cine pot face majorități.

Anunțul lui Dragnea nu este deloc surprinzător având în vedere alianța  publică  dintre PSD și partidului lui Tăriceanu care a funcționat foarte bine în Parlament până acum. În schimb, ținând cont de pozițiile extrem de dure ale liderului ALDE la adresa justiției din România și rezistența constantă a acestuia în ceea ce privește arestarea politicienilor români de către DNA nu putem să nu ne întrebăm dacă nu cumva PSD este exact pe aceeași lungime de undă….

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri