Dramă în Italia, un român și-a ucis colegul de apartament în duminica de Paști după o ceartă din motive banale

Un român în vârstă de 60 de ani a murit la Roma duminică, 2 mai, ucis în bătaie de colegul său de apartament, tot român și de aceeași vârstă cu victima.

Faptele au avut loc într-un apartament unde cei doi aveau camere închiriate, pe via dei Frassini, din cartierul Centocelle. În jurul orei 21:00, carabinierii unității radio-mobile au ajuns la fața locului și l-au găsit pe unul dintre cei doi bărbați inconștient, căzut la pământ.

Din primele cercetări a rezultat că tragedia a avut loc în timpul unei certe care s-a iscat între cei doi bărbați români din motive banale și probabil pe fondul consumului de alcool. Atacatorul și-ar fi lovit la un moment dat colegul de cameră cu obiecte contondente și piese de mobilier (cu un scaun). Bărbatul bătut a fost transportat de urgență la spital, dar în jurul orei 4:00 a decedat din cauza rănilor grave.

Camera în care a avut loc scandalul a fost pusă sub sechestru, iar agresorul a fost arestat cu acuzația de crimă.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri