Au plecat în România pentru a-și petrece vacanța, dar această vară a adus doar tristețe și o mare durere în familia Zisu, care locuiește de ani buni la Castelleone, în provincia Cremona din Lombardia. Băiețelul lor în vârstă de 7 ani și-a pierdut viața, o mașină l-a lovit mortal pe o stradă din Craiova. Mama, însărcinată în luna a opta, la vestea nenorocirii s-a simțit rău și a trebuit să i se efectueze o cezariană.
Vestea despre tragicul eveniment este dată de italienii de la Il Giorno care au vorbit cu un unchi al copilului.
Familia de români ar fi trebuit să se întoarcă în Italia pe parcursul acestor zile, deoarece mama Francisca era însărcinată în opt luni și nașterea celui de-al treilea copil era prevăzută pentru începutul lunii septembrie. Din nefericire, un eveniment tragic a avut loc între timp, fiul lor de 7 ani, Totti Max Zisu, a fost lovit mortal de o mașină care dădea cu spatele pe o stradă din Craiova, oraș unde părinții și cei doi copii ai lor se aflau în vizită la rude.
Carabinierii din Castelleone, unde familia de români locuiește de 15 ani și este foarte respectată de toată comunitatea, au vorbit cu un unchi al băiețelului care a plecat și el între timp la Craiova pentru a fi de ajutor părinților greu încercați în aceste momente. Copilul ar fi decedat pe loc, în urma impactului violent cu mașina. Același unchi a relatat autorităților că mama, la aflarea cumplitei vești s-a simțit rău și a fost dusă la spital unde, având în vedere starea ei, medicii au decis să intervină și să-i efectueze o cezariană.
Micuțul Totti Max, numit așa de tatăl său în onoarea fostului căpitan al echipei de fotbal A.S. Roma, va fi înmormântat în România.
Comunitatea din Castelleone transmite condoleanțe tatălui Ciprian, mamei Francisca și surioarei în vârstă de 4 ani, care în aceste zile îl plâng pe micuțul lor, Totti Max Zisu.
Suntem și noi cu tot sufletul alături de familia îndurerată, în aceste grele momente.