Dramă pentru o studentă româncă. A murit în timpul unui examen la facultate

O studentă a murit miercuri, 6 iunie 2018, în Constanţa, după ce i s-a făcut rău în timpul unui examen. Nu se ştie dacă stresul sesiunii sau o problemă de sănătate nedescoperită la timp i-a adus sfârşitul la doar 24 de ani. Colegii tinerei cred ar fi avut şanse mai mari să supravieţuiască dacă ambulanţa ar fi sosit mai repede. O jumătate de oră ar fi trecut de la apelul la 112 şi sosirea unui echipaj în care era doar o asistentă, nu şi un medic.

Andra Mădularu era studentă în anul trei la Facultatea de Drept a Universităţii Ovidius, din Constanţa. I s-a făcut rău în timpul unui examen şi a părăsit sala. Câteva minute mai târziu, colegii au găsit-o inconştientă în baie a anunțat Antena 1.

Claudia Tatarici, purtător de cuvânt SAJ Constanța: “Au spus la telefon că respiră greu şi este transpirată, în opt minute de la ora apelului s-a eliberat o ambulanţă în kilometrul 4-5 şi a plecat către acest caz.”

La opt minute după apel, ambulanţa pleca spre Universitate. A fost un traseu de 15 kilometri.

Potrivit martorilor, a trecut aproape o jumătate de oră de când Andra a fost găsită pe jos şi până când echipajul a sosit. Deja tânăra era în stop-cardiorespirator, primul ajutor a fost acordat de un asistent. Ambulanţa nu avea medic.

Asta din cauză că, pe o tură de 12 ore sunt doar două echipaje cu medic şi alte şapte sau opt cu asistent.

După resuscitare, părea că îşi revine. Dar, când a ajuns la spital, medicii au declarat decesul.

Îndureraţi de dispariţia fulgerătoare a tinerei de 24 de ani, colegii şi profesorii au aprins candele în holul Universităţii Ovidius, din Constanţa.

Cauza morţii ar putea fi un infarct. Rămâne de stabilit dacă Andra avea afecţiuni cardiace mai vechi sau a fost doborâtă de stresul sesiunii de examene.

Mihai Băluţă, cardiolog: “Problemele cardiovasculare, în momentul acesta, tind să apară la vârste din ce în ce mai tinere.”

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri