Drama unui asistent medical român. S-a întors din Italia și a murit acasă, după o injecție

Marius Giurea, un asistent medical în vârstă de 49 de ani, reîntors acasă din Italia, și-ar fi făcut o injecție și a murit, a relatat luni, 13 mai, Observator.

Marius Giurea eraun asistent medical generalist, după cum se descria pe Facebook, originar din localitatea Găești, județul Dâmbovița, în vârstă de 49 de ani. S-a reîntors acasă din Italia unde a lucrat în spitale mulți ani și, bolnav fiind, și-ar fi făcut o injecție și a murit.

Prietenii, susțin cei de la Antena 1, observator.tv, avansează ipoteza sinuciderii.

Potrivit sursei citate, bărbatul are o fetiță, trăia o situație familială tensionată și ar fi discutat cu apropiații despre problemele de care se lovea, și despre afecțiunile de care suferea.

Cunoscuții susțin că Marius ar fi fost victima a două sisteme medicale care n-au ştiut să-l ajute. O colegă româncă din Italia a bărbatului a scris pe Facebook că acesta era săritor și căra pe brațe bătrâni bolnavi în spitalul unde lucra.

O jurnalistă de la publicația Cronica Găeștiului, care l-a cunoscut pe asistentul medical, amintea că a lucrat ca asistent medical în spitale din românia și Italia, că era o fire blândă și a muncit până s-a îmbolnăvit. Acasă ar fi revenit cu grave probleme la coloană și dureri insuportabile la picioare:

„Am stat de vorbă cu el de mai multe ori. Era dezamăgit de sistemul medical din Italia, dar şi din România. Îşi căuta drepturile şi toate uşile i se închideau în nas. Nu mai avea putere să lupte, era stresat şi la un moment dat mi-a spus că atunci când durerile se vor acutiza, se va sinucide. Am crezut că, traumatizat de dureri şi fără un tratament bun care sa-l ajute, spune prostii. L-am încurajat de fiecare dată, dar iată că Marius şi-a pus planul în aplicare. Conform autorităţilor, şi-a injectat în venă o substanţă necunoscută încă. Familia a observat că ceva nu este în regulă cu starea lui şi a chemat ambulanţa. Marius şi-a jucat rolul foarte bine. A spus că nu are nimic şi a refuzat să meargă la spital să primească ajutor. Noaptea s-a lăsat peste ochii lui şi… a plecat la îngeri. Cu inimile frânte, zeci de apropiaţi îşi plâng prietenul postând mesaje de condoleanţe pe contul său de Facebook, devenit un altar al durerii. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.

vivacredit.ro

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri