Drama unui șofer român plecat la muncă în străinătate. Copiii săi au murit după ce mama i-a lăsat singuri noaptea în casă

Tragedia s-a petrecut marți, 31 ianuarie 2023, în cartierul Rahova din București, unde trei copii au murit în urma unui incendiu, după ce mama lor i-a lăsat singuri în casă pe timpul nopții.

Tatăl celor trei minori, care era plecat de câteva luni la muncă în străinătate, a fost nevoit să se întoarcă de urgență în România pentru a-și înmormânta copilașii, care aveau vârste de 2 ani, 3 ani, respectiv 6 ani.

Conform Știrile Pro TV, dramaticul eveniment s-a petrecut la ora 05:00 dimineața, dar apelul la pompieri a fost făcut de mamă abia în jurul orei 05:30.

Femeia, care este în vârstă de 21 de ani, le-a spus anchetatorilor că a fost trezită din somn de fumul înecăcios și țipetele fiului cel mare, de șase ani.

Ea mai susținea, de asemenea, că băiețelul s-ar fi jucat cu o brichetă și ar fi dat foc saltelei pe care el și surioarele sale de 2 și 3 ani dormeau.

Mama și cei trei copii locuiau într-o garsonieră închiriată, care se afla într-o vilă din Sectorul 5 al capitalei, pe strada Surduc.

Locuința este compusă dintr-o bucătărie, o baie și o cameră în care copii dormeau pe un pat, în timp ce mama dormea pe o canapea, după spusele sale.

Femeia a mai declarat și că băiatul de 6 ani s-ar fi culcat la loc, după ce ar fi incendiat salteaua, iar focul a ars mai în mocnit mocnit, apoi flăcările au cuprins tot patul.

Incendiul a fost stins chiar de femeie, înainte de sosirea pompierilor la fața locului, mai precizează sursa citată, iar micuții nu au murit din cauza flăcărilor, ci ca urmare a intoxicației cu fum.

„Au fost identificate 3 victime în camera respectivă, copii cu vârstele de 2, 3 și 6 ani. S-au efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire s-a constatat decesul acestora”, au precizat reprezentanții ISU.

La locul tragediei au intervenit patru ambulanțe SMURD și trei autospeciale de stingere, precum și un echipaj pentru descarcere.

Proprietarul vilei în care familia locuia a declarat că s-a trezit în momentul în care a auzit-o pe femeie țipând și a văzut-o pe stradă cu unul dintre copii în brațe.

Mama copiiilor a fost interogată de procurori marți și miercuri, 31 ianuarie și 1 februarie. După mai multe serii de audieri, care au durat ore-n șir, femeia de 21 de ani a cedat și a recunoscut că nu se afla în casă la ora producerii incendiului.Ea avea grijă de cei trei copii singură, fiindcă soțul ei era plecat la muncă în Germania. Bărbatul s-a întors zilele trecute acasă însă pentru a-și îngropa copilașii, în timp ce mama acestora a fost reținută de polițiști pentru ucidere din culpă.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri