Tot mai multe familii îndurerate de pierderea celor dragi din cauza virusului SARS-CoV-2 trag semnale de alarmă în privinţa modului în care sunt trataţi pacienţii în spitalele din Vâlcea. În acelaşi timp, medicii spun că-şi fac datoria şi că sunt acuzaţi în mod nedrept.
După ce soţia unui paramedic SMURD din cadrul ISU – Vâlcea, subofiţer operativ principal la Brezoi, a făcut plângere pentru malpraxis la Colegiul Medicilor Vâlcea, a venit rândul soţiei unui fost poliţist să aducă acuze grave la adresa atitudinii personalului medico-sanitar, după ce moartea acestuia a fost înregistrată ca fiind cauzată tot de COVID -19, a relatat joi 26 noiembrie, Adevarul.
Nicolae Zăuleţ din Râmnicu Vâlcea avea 58 de ani şi lucrase în cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, până în urmă cu un deceniu când din cauza unui accident vascular a fost nevoit să se pensioneze. Boala, spune familia, era însă ţinută sub control, cu tratament.
A fost internat în data de 14 noiembrie în Secţia de Terapie Intensivă, iar în ziua următoare mutat la Boli Infecţioase, apoi a ajuns din nou la ATI, unde a decedat în data de 22 noiembrie.
„A făcut diabet galopant pe sistem nervos”
Anişoara Zăuleţ a declarat pentru postul local de televiziune Antena3Vâlcea că soţul ei a făcut în spital diabet, pe sistem nervos: „L-au dus la Spitalul nr. 2 (parte a Spitalului Judeţean Vâlcea – n.r.) , l-au băgat într-un salon şi acolo l-au uitat. Am vorbit şi spunea că nu se duce nimeni la el. Că nu se poate descurca nici să-şi pună o cană cu apă. Am sunat la cabinet, l-au dus înapoi la Spitalul nr. 1. L-au băgat pe oxigen, l-au pus pe tratament… Pe sistem nervos, a făcut diabet zaharat galopant. Avusese un accident vascular, dar nu reprezenta o problemă, pentru că era pe tratament, era liniştit. S-a agitat foarte mult, a intrat în panică de ceea ce a văzut acolo”, susţine soţia.
„A murit pur şi simplu de frică. De frică a făcut stop cardio-respirator”
Aceasta a mai declarat că nu a mai putut intra în legătură cu fostul poliţist după ce acesta a avut un atac de panică: „Când ne-a sunat de la spital, a strigat în gura mare: «Veniţi şi mă luaţi, că ăştia mă omoară aici»”. I s-a luat telefonul, iar personalul a refuzat să mai facă legătura între pacient şi familie: „Nu vreţi să ştiţi cum ne-au vorbit… o doamnă asistentă ne-a vorbit atât de urât,… nu ne lăsa să vorbim cu el la telefon. Nu ni-l dădeau, spuneau că nu poate vorbi. Măcar două cuvinţele, ca să ştie că suntem alături de el şi nu e singur. Nu a fost ultimul om! Şi chiar dacă ar fi fost, şi tot trebuia tratat omeneşte”, consideră Anişoara Zăuleţ.
Familia a aflat destul de târziu despre înrăutăţirea stării de sănătate a pacientului: „Nu ştiu când a făcut pneumonie. Dumnealor (cadrele medico-sanitare – n.r.) sunt îmbrăcate în echipamente de protecţie, iar bolnavii dezbrăcaţi. Automat, cred că a răcit foarte mult acolo. Nu avea alte probleme. A fost tratat ca un animal. A murit pur şi simplu de frică. De frică a făcut stop cardio-respirator. Nu mai suporta zgomotul şi cred că nici cum se purtau cu el”, mai spune femeia convinsă că soţul ei nu a murit din cauza COVID – 19.
De când s-a produs tragedia, drama familiei continuă: „Nu pot să-mi mai găsesc liniştea. Nu pot să mai dorm, dorm doar cu sedative, două – trei ore pe noapte. Şi-au bătut joc de noi, de noi ca familie, ne-au lăsat nenorociţi”, a mai declarat Anişoara Zăuleţ.
„Suntem eroi sau criminali?”
În urma informaţiilor apărute în presă cu privire la acest caz, conducerea unităţii medicale a negat acuzaţiile făcute de familia pacientului. Medicii afirmă că au respectat procedurile şi că au făcut tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a salva viaţa bolnavului, iar pneumonia severă a fost provocată, conform documentelor medicale, de infecţia severă cu coronavirus, nu de altceva. De asemenea, au făcut apel la familia acestuia să înţeleagă că, uneori, lupta cu boala se sfârşeşte tragic.
De altfel, cadrele medicale cu care am stat de vorbă susţin că se simt neîndreptăţite de reacţiile rudelor pacienţilor decedaţi de Covid, având în vedere şi efortul inuman pe care-l depun de atâtea luni.
Cei mai mulţi nu neagă problemele din sistem, nici faptul că şi în acest domeniu, ca în oricare altul, există „uscături” care nu ar avea ce să caute în spitale, în timpuri normale. Dar consideră injust faptul că nu se vorbeşte, cel puţin la fel de mult ca despre drame, şi despre oamenii salvaţi, în număr mult mai mare decât cel al deceselor întâlnite inclusiv în ţări cu sisteme medicale performante.
Personalul susţine că se simte neîndreptăţit şi de faptul că nu se vorbeşte despre obligaţia de a respecta nişte reguli şi protocoale, o întreagă birocraţie care mai ales în timp de pandemie accentuează toate problemele din sistem şi nici despre cât de pline sunt secţiile din spitale şi cât de greu este ca, pe lângă boala pacienţilor, să se lupte şi cu anxietăţile acestora, cu crizele şi atacurile de panică, mult mai dese şi mai accentuate decât cele întâlnite în vremuri normale.
Şi mai spun că se simt neîndreptăţiţi de faptul că prea des şi mult prea uşor în ultima vreme se pune semn de egalitate între cuvintele erou şi criminal: „Suntem eroi sau criminali? Noi, majoritatea tăcută, continuăm să ne facem datoria!”
