Ea este Crina, șoferița de TIR româncă care le duce alimente italienilor din focarele de coronavirus

Crina Micnescu, din Bumbești Jiu (vezi foto) lucrează de cinci ani ca şofer de TIR în Italia. Aceasta nu se teme de COVID-19 și muncește la foc continuu pentru a le duce italienilor alimentele de care au nevoie, transmite publicația gorjeană Impact de Gorj, marți, 31 martie.

Acesta conduce un camion în care transportă alimente, legume și fructe, produse perisabile. În această perioadă, cursele sunt tot mai multe ca urmare a situației din Italia, care este generată de numărul mare de persoane bolnave și decedate de coronavirus. Crina a fost trimisă în curse și în zonele unde este cel mai mare focar și un risc ridicat de infectare. Aceasta a spus că nu se teme de COVID-19 și că muncește la fel ca și până acum: „Trăiesc după principiul că o singură dată se moare. Noi nu avem ce face. Trebuie să circulăm. Am un camion cu frig, cu marfă perisabilă, fructe, legume. Dacă noi ne oprim, ce se întâmplă? Am de făcut mai multe curse ca de obicei, pentru că mulţi oameni au instinctul de a-şi face provizii. Mie nu îmi este frică de faptul că o să mă infectez, pentru că sunt singură în cabină. În plus, la unităţile unde încarc şi descarc nu mai eşti lăsat să intri înăuntru. Cobor din cabină, deschid uşile, maşina este pusă la rampă, descarcă, apoi închizi uşile şi pleci. Am gel dezinfectant pe care îl folosesc de fiecare dată când cobor sau când urc. Păstrez distanţa. Am mers şi în Lombardia, dar mai mult fac curse în regiunea Veneto: Treviso, Padova, Ferrara. Nu pot să nu plec într-o cursă, că sunt trimisă în focare. Am fost la Padova, în Milano şi în Lodi, acolo un de a fost primul caz. Eu îmi fac munca aşa cum am făcut-o şi până acum“.

„Drumurile sunt un adevărat deşert“

Drumurile și autostrăzile pe care circulă sunt mai mult pustii. Merge kilometri întregi fără să întâlnească vreo maşină. Această situație nu o sperie pe gorjeanca Crina Micnescu: „Locuiesc în Cesena, unde nu sunt aşa de multe cazuri, dar fac curse în zonele mai afectate. Drumurile sunt un adevărat deşert, pentru că nu întâlneşti pe nimeni. Pentru mine nu înseamnă mare lucru, pentru că sunt şofer profesionist şi trăiesc aşa cum am trăit şi până acum“.

„Nu mai sunt controale aşa cum erau până acum“

Poliţiştii sunt mai înțelegători acum faţă de şoferii profesionişti, pentru că activitatea lor este deosebit de importantă: „Nu mai sunt controale aşa cum erau până acum. Sunt puţin mai flexibili, pentru că au înţeles că lucrăm în condiţii mai grele şi munca noastră este importantă. Nu găseşti un restaurant deschis dacă îţi este foame, nu găseşti o toaletă. Chiar mi s-a întâmplat pe autostradă, unde am oprit la un autogrill care era deschis. Am oprit pe drum, dacă tot nu era nicio maşină, ca să îmi cumpăr o cafea, iar între timp a oprit un echipaj de poliţie. Au fost înţelegători şi m-au lăsat să îmi iau cafeaua“, precizează Crina.

„Nu ai unde să opreşti ca să te duci la baie“

Coronavirusul a băgat spaima în toată lumea. Crina mărturisește că nici la baie nu are unde să mai meargă. Chiar și unitățile unde descarcă marfa îi interzic acest lucru: „Cred că a devenit şi o boală psihologică. Barurile sunt toate închise. Nu ai unde să opreşti ca să te duci la baie. Opreşti la anumite firme să descarci şi la cât sunt de speriaţi nu îşi dau voie să te duci la baie. Mi s-a întâmplat acest lucru. Nu am fost lăsată să merg la baie. Oamenii sunt mai mult stresaţi“.

Nu își va mai petrece sărbătorile acasă

Crina nu își va mai petrece sărbătorile de Paște acasă, în Gorj. Aceasta nu mai poate să plece din cauza situaţiei ivite: „Îmi planificasem să vin în ţară în luna aprilie, dar din cauza acestei situaţii nu o să pot veni. În plus, trebuie să stau şi în carantină. Eu mă simt bine, lucrez şi mă simt la fel ca înainte, dar rămâne un mic semn de întrebare, pentru că simptomele nu apar la toţi oamenii. Nu se poate cunoaşte cu exactitate“.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri