Revoluția morală care cuprinde România este o mișcare care nu trebuie să se oprească la câțiva exponenți de frunte ai sistemului. Corupția care ucide se află printre toți directorii și directorașii care au fost numiți de corupții de frunte ai țării. Acești indivizi și individe se află la putere de când se știu și doar se rotesc din când în când pentru a da senzația de oarecare schimbare.
Astăzi vă prezentăm cazul Zvetlanei Preoteasa o politrucă de frunte a României care are o evoluție incredibilă pe scena politică din România. Pentru început trebuie să vă spunem că doamna este soție de preot și se autocaracterizează pe facebook ca fiind POLITICIAN. Asta crede individa despre ea, că asta o definește. Vezi aici pagina ei de facebook.
Tanti aceasta care se definește politician a făcut politică pe pâine și prin intermediul PNL a avut următoarele funcții publice :
- Secretar de stat pentru învățământ preuniversitar în cabinetul Tăriceanu în anii 2007 și 2008
- Șef de cabinet parlamentar al lui Cristian David (ministrul arestat și cercetat pentru o șpagă de 500.000 de euro, între anii 2009 și 2012)
- Consultant al europarlamentarului Norica Niculai în timp ce lua salariu și de la Paralament
- În anul 2013 după ce Cristian David a devenit Ministru Pentru Românii de Pretutindeni, a numit-o, pe bază de merit desigur, pe fosta sa șefă de cabinet parlamentar, director general al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni. Printr-o manevră ilegală după cum puteți citi aici.
Din această poziție Zvetlana Preoteasa a pregătit alegerile pentru Românii din Diaspora cu speranța victoriei lui Ponta deoarece între timp trecuse de la PNL la partidul lui Tăriceanu și rămăsese în alianță cu PSD -ul. Știți cu toții ce s-a întâmplat la alegerile din diaspora dar cel mai interesant este modul în care Zvetlana și-a format echipa de lucru. Ia citiți dragi români cum a găsit această preoteasă tineri capabili care să lucreze pentru românii de pretutindeni:
Nepotism marca USL. Mădălin Voicu și-a băgat fiul la stat pe salariu de ministru
Dacă credeți că în urma acestor dovezi prezentate de presă s-a sesizat cineva vă înșelați amarnic. Preoteasa face parte din sistem și a fost scoasă basma curată de acesta. Mai mult, preoteasa și-a băgat și soțul într-un scandal după ce l-a transferat de la Vâlcea în arhiepiscopia Tomisului cu japca. Oamenilor din localitatea Palazu Mare nu le-a picat prea bine schimbarea și au pus lacătul pe poarta bisericii ceea ce a generat un scandal imens după cu puteți citi aici: Circ la biserica din Palazu Mare: preotul care a chemat Poliţia are nevastă trecută prin mai multe partide şi guverne
Pe scurt doamna Zvetlana Preoteasa este soție de preot, politician asumat, fost secretar de stat la educație, fostă șefă de cabinet a penalului Cristian David, actual director General în MAE și mai nou scriitoare. A fost în prima linie a organizării alegerilor pentru românii din Diaspora și acum se mândrește cu asta.
A am uitat să vă spunem. Cât a fost în PNL fata ei a fost șefa tinerilor liberali din Vâlcea. După ce s-a mutat la ALDE, fata ei a devenit șefa tinerilor ALDE din Vâlcea. Bine, fata a primit și o sinecură bine plătită la stat și ultima oară era angajată pe la Ministerul Transporturilor.
Update: Este confirmat! Fata preotesei este în prezent Inspector la Ministerul Transporturilor. Pe merit, desigur!